La doar câteva ore după anunțul despărțirii de antrenorul Anton Petrea și de stafful său tehnic, Universitatea Cluj l-a prezentat oficial ca înlocuitor pe Ioan Ovidiu Sabău, care condusese echipa și în finalul sezonului trecut.

Ioan Ovidiu Sabău, noul antrenor al Universității Cluj
După șase partide în care a înregistrat o victorie, trei egaluri și două înfrângeri, Anton Petrea a fost demis de pe banca Universității Cluj.
În locul său, „Șepcile Roșii” l-au instalat pe fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău, antrenor care a dus echipa în finala Cupei României în sezonul precedent.
În vârstă de 55 de ani, tehnicianul preluase echipa la începutul acestui an, după plecarea lui Eugen Neagoe, dar a decis să se retragă la finalul sezonului, deși îndeplinise obiectivele.
Sabău va debuta pe banca Universității Cluj în partida de luni din deplasarea de la Hermannstadt, în etapa a șaptea a SuperLigii.