Dinamo București a pierdut partida amicală disputată în compania echipei antrenate de Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, scor 4-1. Cu același scor a pierdut și Rapid, în fața campioanei Slovaciei, Slovan Bratislava.

Jucatorii echipei Dinamo BucurestiFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Dinamo București – Dinamo Kiev 1-4, în Austria

Într-o partidă amicală disputată la Klagenfurt, Austria, „câinii roșii” au fost învinși fără drept de apel de Dinamo Kiev.

Echipa antrenată de Mircea Lucescu a deschis scorul după doar 10 minute prin Nazar Voloshyn și l-a majorat în minutul 18, după reușita lui Anton Tsarenko.

Ahmed Bani a redus din diferență în minutul 40, iar scorul pauzei a fost 2-1 pentru ucraineni.

În repriza secundă, formația din Kiev a mai marcat de două ori, prin Dubinchak (67) și Kabaev (74).

Rapid – Slovan Bratislava 1-4, în cantonamentul din Slovacia

Și Rapid a suferit o înfrângere categorică, în ultima partidă a stagiului de pregătire din Slovacia.

Deși a aliniat o formulă cu mulți jucători experimentați, Adrian Mutu l-a pierdut pe căpitanul Săpunaru, care a ieșit accidentat în prima repriză.

A fost 1-0 la pauză, după golul lui Tolic din minutul 7.

Imediat după reluare, Zuberu a făcut 2-0, iar Răzvan Oaidă a redus din diferență cu un șut la vinclu din afara careului.

S-a terminat 4-1 pentru slovaci, după încă două goluri marcate de Wimmer (63) și Kucka (84).