Relația rece dintre Ronnie O'Sullivan și Ali Carter este una bine cunoscută în lumea snookerului, iar după finala The Masters (câștigată de „The Rocket” cu 10-7) am avut parte de un episod halucinant: liderul mondial l-a atacat pe rivalul său din circuit.

Ronnie O'SullivanFoto: Colin Poultney/ProSports / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ronnie O'Sullivan, înjurături la adresa lui Ali Carter

O'Sullivan a câștigat duminică al optulea titlu de la The Masters, iar după victoria, scor 10-7, a lansat un atac virulent la adresa adversarului din finală, Ali Carter.

La conferința de presă, cel supranumit „Racheta” s-a dezlănțuit.

„Știți cum e ca om, toată lumea știe, are probleme. De ce are probleme cu mine? Nu mă interesează, că n-ar c***e.

Cu cât comentează mai mult, cu atât o să-l pedepsesc mai tare (n.r. învingându-l în circuit). Nu vorbesc cu el de 20 de ani.

Să joci snooker împotriva lui este un coșmar, nu este un om plăcut. Să-și facă ordine în viața lui de c***t. Am spus ce aveam de spus, aveți ce scrie. Mi se rupe p**a”, a răbufnit Ronnie O'Sullivan, conform Sky Sports, citat de gsp.ro.

Liderul mondial din snooker a încheiat conferința arătând degetul mijlociu către rivalul său din circuit, Ali Carter.

Inițial, Carter l-a acuzat pe O'Sullivan de comportament neprofesionist după ce în timpul finalei The Masters și-a suflat nasul pe podea într-un mod nu tocmai plăcut.

„Este un comportament jalnic din partea unui profesionist. Dacă am avut ceva să ne spunem? În niciun caz, nu am ce cuvinte să-i adresez”, a spus Ali Carter despre Ronnie O'Sullivan.

De știut:

  • După The Masters, Ronnie a primit un cec în valoare de £250.000, în timp ce Ali Carter a încasat £100.000.
  • Ronnie este cel mai tânăr câștigător din istoria competiției (19 ani, în 1995), dar și cel mai în vârstă (48 de ani și 40 de zile, în 2024).
  • Ronnie O'Sullivan a câștigat The Masters de opt ori (un record): 1995, 2005, 2007, 2009, 2014, 2016, 2017, 2024. El a pierdut alte șase finale.