CFR Cluj - Farul, meci contând pentru etapa a 14-a din campionatul României, este programat, luni, 30 octombrie, de la ora 20:30, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

CFR Cluj şi Farul, ultimele două campioane ale României şi candidate la un nou titlu, se întâlnesc într-o partidă care încheie etapa a 14-a din SuperLiga.

CFR Cluj este pe locul 2, cu 27 de puncte, la patru în urrma liderului FCSB, care a jucat deja în această rundă, şi vine după două victorii, două rezultate de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci meciuri din campionat (în etapa precedentă a remizat pe teren propriu cu Oţelul, scor 0-0).

Ardelenii sunt lideri într-un clasament al meciurilor disputate pe teren propriu în acest sezon, cu cinci succese şi două egaluri, iar golgheterul echipei este Philip Otele, cu cinci reuşite în SuperLiga (singurele înfrângeri din acest campionat au venit după deplasări la Bucureşti, 0-1 cu FCSB şi 1-3 cu Rapid).

Farul este pe locul 7, cu 20 de puncte, la egalitate cu Hermannstadt şi Petrolul, echipele de pe locurile 5 şi 6, care au un meci în plus disputat, iar în ultimele cinci partide din SuperLiga a înregistrat trei victorii şi două egaluri (în runda precedentă a remizat acasă cu UTA, scor 2-2).

Dobrogenii au bifat trei victorii şi trei înfrângeri în partidele disputate în acest sezon pe terenuri străine, iar cel bun marcator al echipei este Ionuţ Larie, cu cinci goluri în campionat.

„Un meci foarte greu, cu o echipă puternică, o echipă care a arătat foarte bine. Este dificil pentru noi, mai ales că am mai pierdut jucători în această săptămână. Suntem însă optimişti, sperăm să prindem o zi foarte bună şi să reuşim un rezultat pozitiv”, a declarat Gică Hagi, antrenorul celor de la Farul.

În ediţia trecută de campionat, în sezonul regulat, cele două echipe au remizat în tur, în Gruia, scor 0-0, pentru ca, în retur, CFR Cluj să se impună pe terenul celor de la Farul cu 3-0, în timp ce în play-off, dobrogenii s-au revanşat şi s-au impus în ambele partide cu ardelenii, 1-0 acasă, în tur, şi 2-1 în deplasare, în retur.

Superbet oferă cota 1,22 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul CFR Cluj - Farul.

CFR Cluj - Farul 1

Cotă 1,22


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol