Belarus - România, meci contând pentru Grupa I din preliminariile pentru Campionatul European din Germania, este programat, joi, 12 octombrie, de la ora 21:45, pe Szusza Ferenc Stadion din Budapesta, şi va fi transmis în direct de Antena 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

România porneşte cu prima şansă în faţa celor din Belarus, mai ales că partida se dispută în Ungaria, fără spectatori, deoarece gazdele nu pot juca pe teren propriu ca urmare a susţinerii invaziei Rusiei din Ucraina.

Din Grupa I, pe lângă Belarus, cu patru puncte şi România, cu 12 puncte, mai fac parte Elveţia, cu 14 puncte, Israel, cu 11 puncte, Kosovo cu patru puncte şi Andorra cu două puncte (toate echipele au disputat câte şase meciuri), în condiţiile în care primele două clasate se califică la turneul final al CE 2024.

Belarus este pe locul 4, cu doar patru puncte, fiind ieşită complet din calculele calificării, iar în „dubla” precedentă a remizat în Andorra, scor 1-1, şi a pierdut cu Israel, scor 0-1 (gol primit în prelungiri!), ambele meciuri fiind disputate în deplasare.

Selecţionata pregătită din 8 august 2023 de spaniolul Carlos Alos, un fost fotbalist de ligi amatoare, care ca tehnician a mai lucrat, printre altele, la FAR Rabat, Qatar SC, Enosis Neon Paralimni şi, ultima oară, la naţionata statului Rwanda, are o singură victorie în actualele preliminarii, 2-1 acasă cu Kosovo (partida s-a jucat tot pe Szusza Ferenc Stadion din Budapesta).

România, neînvinsă în preliminariile pentru CE 2024 (trei victorii şi trei egaluri), ocupă locul 2, cu 12 puncte, iar în „dubla” din septembrie a bifat o remiză cu Israel, scor 1-1, şi o victorie cu Kosovo, scor 2-0, ambele meciuri fiind disputate pe teren propriu.

Punctul forte al României a fost apărarea, care a primit doar patru goluri, fiind chiar mai bună decât a Elveţiei, în timp ce Belarus are cea mai slabă apărare, cu 11 goluri primite.

„Tricolorii” lui Edi Iordănescu se luptă cu Israel pentru al doilea loc de calificare, fiind greu de crezut că Elveţia va rata locul 1 în Grupa I, dar calculele se complică după ce partidele principalei contracandidate au fost amânate ca urmare a războiului declanşat de Hamas.

România nu a mai pierdut într-un meci oficial de mai bine de un an de zile şi atunci se întâmpla pe teren propriu, scor 0-3 cu Muntenegru în Liga Naţiunilor, iar în cele şapte meciuri directe cu Belarus a câştigat de cinci ori şi a remizat de alte două ori.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată în partida tur din actualele preliminarii europene, la Bucureşti, pe 28 martie 2023, când România s-a impus în faţa celor din Belarus cu 2-1, golurile fiind marcate de Nicolae Stanciu (17) şi Andrei Burcă (28), respectiv, Vladislav Morozov (86).

Echipele probabile

Belarus: Plotnikov - Karpovici, Politevici, Polyakov, Volkov, Pecenin -Korzun, Kaplenko, Bocerov - Konţevoi - Morozov.

România: H. Moldovan - A. Rațiu, Drăguşin, A. Burcă, Bancu - Stanciu, Screciu, Cicâldău - I. Hagi, Alibec, Fl. Coman.

Superbet oferă cota 1,57 pentru pronosticul 2: victorie pentru oaspeţi în meciul Belarus - România.

Belarus - România

2
Cotă

1,57

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol