U Cluj - Sepsi, meci contând pentru etapa a 12-a din campionatul României, este programat, luni, 9 octombrie, de la ora 21:00, pe Cluj Arena, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

U Cluj şi Sepsi, două echipe care şi-au propus accederea în play-off, dar se află doar la jumătatea ierarhiei, încheie etapa a 12-a din SuperLiga cu o partidă în care gazdele speră să confirme forma bună din ultima perioadă, iar oaspeţii încearcă să iasă din pasa proastă pe care o traversează.

U Cluj are 12 puncte şi vine după o serie foarte bună de trei meciuri în campionat, 2-0 cu UTA (d), 1-1 cu Universitatea Craiova (a) şi 2-2 cu FCSB (d), interval în care a câştigat şi primul meci din Grupa B a Cupei României, 3-1 în Ghencea cu Steaua.

Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău are însă mari probleme pe teren propriu, acolo unde în cele cinci meciuri din acest campionat a bifat două remize şi trei înfrângeri, iar cel mai bun marcator al „şepcilor roşii” este Dan Nistor, cu şase goluri în SuperLiga.

„Ei au început bine campionatul, dar cred că acum e lipsă de încredere şi de omogenitate. Totuşi, rămâne o echipă care are calitate şi era considerată o echipă care s-ar fi putut lupta la titlu. Dar pot fi şi o echipă rănită în orgoliu care vrea să reacţioneze. E important ca noi să arătăm foarte bine, să avem curaj, atitudine”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Sepsi are tot 12 puncte, dar mai are de disputat o restanţă (cu Poli Iaşi, în deplasare, pe 19 octombrie), şi a pierdut ultimele patru meciuri din campionat, în care a jucat, ce-i drept, cu adversari puternici, 1-2 cu Universitatea Craiova (d), 2-5 cu FCSB (a), 1-2 cu Farul (d) şi 0-3 cu CFR Cluj (d).

Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu n-a reuşit să câştige nici în Cupa României, competiţie în care a remizat pe terenul celor de la Hermannstadt în primul meci din Grupa A, scor 1-1.

Sepsi are o victorie, un egal şi trei eşecuri în meciurile din deplasare ale acestui sezon, iar golgheterul echipei este Pavol Safranko, cu trei reuşite în SuperLiga.

„Este o situaţie apăsătoare, grea. Va trebui să ieşim cât mai repede de aici. Eram echipa care aveam o siguranţă defensivă, nu primeam gol. Pe un antrenor îl ţin rezultatele. Din punctul meu de vedere încerc să redresez corabia, este datoria mea”, a spus Liviu Ciobotariu.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în finala ediţiei trecute din Cupa României, când Sepsi s-a impus în faţa lui U Cluj la Sibiu, scor 0-0 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 5-4 la penalty-uri (în sezonul regulat al campionatului precedent, Sepsi a câştigat ambele meciuri cu U Cluj, 1-0 în tur, în deplasare, şi 2-1 în retur, acasă).

Superbet oferă cota 1,65 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauză sau la final în meciul U Cluj - Sepsi.

U Cluj - Sepsi PsFX


Cotă 1,65


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol