Oţelul - Dinamo, meci contând pentru etapa a 11-a din campionatul României, este programat, vineri, 29 septembrie, de la ora 21:00, la Galaţi, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Oţelul, o echipă în formă, şi Dinamo, aflată în cădere liberă, deschid etapa a 11-a din SuperLiga cu un meci care poate avea implicaţii majore în partea inferioară a clasamentului.

Oţelul este pe locul 10, cu 11 puncte, şi vine după o serie de nouă meciuri fără înfrângere, în campinat şi în Cupa României (nu a mai pierdut de pe 29 iulie, 0-2 pe teren propriu cu FCSB).

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a bifat în etapa precedentă prima victorie din acest sezon, 2-0 în deplasare cu FCU 1948 Craiova, iar la mijlocul săptămânii s-a impus şi în meciul din prima etapă a Grupei C din Cupa României, 4-1 pe terenul celor de la SCM Zalău.

Oţelul, echipa cu cele mai multe egaluri din campionat, opt la număr, a remizat în cel mai recent meci disputat pe teren propriu, 0-0 cu Rapid (primul meci de acasă din acest sezon fără gol primit), iar golgheterul echipei este Alexandru Pop, cu patru reuşite în SuperLiga.

„Vin două meciuri grele, o să jucăm cu Dinamo pe teren propriu. Nu a fost nici o apăsare, am avut tot timpul încredere. Vrem să legăm patru victorii la rând”, a declarat Dorinel Munteanu.

Dinamo ocupă locul 15, cu opt puncte, cu două mai multe decât ultima clasată, Botoşani, şi n-a mai câştigat în campionat de cinci etape, iar în ultimele trei a pierdut pe linie, fără să marcheze măcar un gol, 0-4 cu Rapid (d), 0-1 cu FCU 1948 Craiova (a) şi 0-2 cu Farul (a).

La mijlocul săptămânii, echipa antrenată de Ovidiu Burcă a remizat în primul meci din Grupa C a Cupei României, 1-1 pe teren propriu cu FCU 1948 Craiova.

Dinamo este echipa cu cel mai slab atac din SuperLiga, marcând doar şapte goluri în zece etape (cele mai multe, trei, îi aparţin lui Goncalo Gregorio), iar în ultimele şapte deplasări a primit cel puţin un gol de fiecare dată (a încasat 18 goluri în campionat).

„Am făcut nişte rotaţii pentru că ne dorim să avem jucători proaspeţi în meciul de la Galaţi. Dar cred că putem să jucăm pe două fronturi. Genul de echipă pe care vrem să o construim trebuie să se adapteze jucatului din trei în trei zile”, a declarat Ovidiu Burcă.

Cele două echipe s-au întâlnit de trei ori în ediţia trecută din Liga 2: Oţelul s-a impus în meciul din sezonul regulat, în deplasare, scor 3-1, pentru ca Dinamo să câştige ambele partide din play-off, 3-0 acasă şi 2-0 la Galaţi.

Superbet oferă cota 1,38 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Oţelul - Dinamo.

Oţelul - Dinamo 1X

Cotă 1,38


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol