Barcelona - Celta Vigo, meci contând pentru etapa a 6-a din campionatul Spaniei, este programat, sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 19:30, pe Estadi de Montjuic, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 2 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Barcelona, fără înfrângere în acest sezon, indiferent de comeptiţie, porneşte favorită în meciul cu Celta Vigo, o echipă care se va lupta şi în actuala ediţie de campionat pentru evitarea retrogradării, într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 6-a din LaLiga.

Barcelona este pe locul 2, cu 13 puncte, la două în urma liderului Real Madrid, şi vine după două victorii consecutive cu 5-0, ambele pe teren propriu, una în campionat, cu Betis Sevilla, şi una în Champions League, cu Antwerp.

Echipa antrenată de Xavi va disputa meciurile de acasă din sezonul 2023-2024 pe Estadi de Montjuic (care a găzduit meciurile rivalei locale Espanyol până în 2009), deoarece Camp Nou va intra într-un amplu proces de modernizare, care va dura patru ani.

Catalanii au cel mai bun atac din LaLiga, cu 13 goluri marcte în primele cinci meciuri (Robert Lewandowski şi Ferran Torres au câte trei reuşite), iar în partidele de pe teren propriu s-au impus de fiecare dată în această stagiune, fără să primească gol, 2-0 cu Cadiz şi 5-0 cu Betis Sevilla (plus 5-0 cu Antwerp în Liga Campionilor).

Celta Vigo are doar patru puncte şi se află în zona periculoasă a ierarhiei, foarte aproape de locurile retrogradante, şi vine după o înfrângere pe teren propriu, scor 0-1 cu Mallorca, deşi echipa antrenată de Rafael Benitez se impusese înainte în deplasare, scor 3-2 cu Almeria.

Galicienii au câştigat, de fapt, cele patru puncte doar în meciurile din deplasare, pe lângă succesul de la Almeria fiind de notat şi remiza obţinută pe terenul celor de la Real Sociedad, scor 1-1 (Celta Vigo a pierdut, în schimb, toate cele trei partide jucate acasă).

În meciurile din sezonul trecut, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, fiecare reuşind să se impună pe teren propriu, Barcelona în tur, cu 1-0, şi Celta Vigo în retur, cu 2-1, în ultima etapă, când avea nevoie de puncte pentru a evita retrogradarea, iar catalanii erau deja campioni.

Superbet oferă cota 1,75 pentru pronosticul Pauză/Final 1/1: gazdele să conducă la pauză şi să se impună la final în meciul Barcelona - Celta Vigo.

Barcelona - Celta Vigo 1/1

Cotă 1,75


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol