FCSB - Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 8-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 21:45, pe Stadionul Steaua din Capitală, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

FCSB şi Universitatea Craiova, primele două clasate, se întâlnesc în cel mai important joc al etapei a 8-a din SuperLiga, într-unul dintre cele mai aşteptate derby-uri ale României.

FCSB este lider în campionat, cu 15 puncte, având un meci mai puțin disputat, şi vine după prima înfrângere suferită în această stagiune, 1-2 în deplasare cu UTA Arad, în care a avut şi doi jucători eliminaţi, Alexandru Pantea şi Florinel Coman, suspendaţi, astfel, pentru partida cu Universitatea Craiova.

„Câteodată pierzi, câteodată câştigi. Trebuie să continuăm, vom da totul pentru a câştiga următoarea partidă. Când nu totul merge cum vrem, trebuie să ne controlăm nervii”, a spus Elias Charalambous, antrenorul principal al celor de la FCSB.

Cipriotul nu se va baza la acest meci nici pe Vlad Chiricheş, care a suferit o ruptură musculară în meciul cu UTA Arad, în timp ce Adrian Şut şi Alexandru Băluţă sunt incerţi, aflându-se în recuperare după accidentări.

FCSB, care a câştigat toate cele trei meciuri disputate pe teren propriu în acest campionat, a bifat o singură victorie în ultimele patru întâlniri oficiale (inclusiv cele din preliminariile Conference League), iar cel mai bun marcator al echipei este Florinel Coman, cu trei goluri în SuperLiga.

Universitatea Craiova se afla pe locul 2 după şapte etape, cu 14 puncte, şi vine tot după o înfrângere, prima a sezonului, 0-2 în deplasare cu Farul Constanţa, eşec care a întrerupt seria invincibilă a lui Laurenţiu Reghecampf (un egal şi trei victorii).

Oltenii au cea mai bună apărare din SuperLiga, cu doar patru goluri încasate (la fel ca Sepsi), şi au înregistrat două victorii, o remiză şi un eşec în cele patru partide disputate în deplasare, golgheterul echipei fiind Andrei Ivan, cu trei reuşite în acest campionat.

„Pentru asta te antrenezi şi joci fotbal, să ai parte de asemenea stadioane şi meciuri de încărcătură, meciuri în care poţi să arăţi cu adevărat la ce nivel eşti şi ceea ce vrei să faci în carieră. Vom încerca să alcătuim o echipă care să se lupte cu FCSB din toate punctele de vedere. Avem nevoie de jucători care să reziste presiunii, să facă faţă unui stadion arhiplin”, a declarat Laurenţiu Reghecampf înainte de meciul FCSB - Universitatea Craiova.

În stagiunea precedentă, în sezonul regulat, Universitatea Craiova a câştigat acasă, 2-1, şi a scos un egal în deplasare, 1-1, pentru ca în play-off, după o remiză în Capitală, 1-1, FCSB să se impună în Bănie, 2-1.

Superbet oferă cota 1,50 pentru pronosticul X2: rezultat de egalite sau victorie pentru oaspeţi în meciul FCSB - Universitatea Craiova.

FCSB - Universitatea Craiova
X2
Cotă
1,50

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol.