Pontul zilei

Champions League: Șahtior Donețk vs Real Madrid: Miza pe Karim Benzema

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 19 octombrie 2021, 10:34 Sport | Pariuri


Minge de fotbal
Foto: Twitter
Poate Șahtior Donețk să repete minunea celor de la Sheriff Tiraspol care au bătut pe „Santiago Bernabeu”? Răspunsul, marți seară, de la ora 22:00. Se joacă la Kiev, pe stadionul „Olimpic”.

Șahtior Donețk vine după 6-1 cu Zoria Luhansk, în campionat, scor care o menține la 3 puncte de liderul Dinamo Kiev.

Atacul produce, 29 de goluri în 11 meciuri (o medie de aproape 3 goluri pe meci), dar apărarea lui Roberto De Zerbi are scăpări.

„Minerii” nu-i pot folosi, din motive medicale, pe Moraes și Traore, precum și pe Dentinho.

Real Madrid a uitat să câștige. După 0-0 cu Villarreal în campionat, a urmat 1-2 cu Sheriff Tiraspol, în Ligă, apoi un alt 1-2, de această dată cu Espanyol Barcelona, în La Liga, sâmbătă.

Sarcina golului stă doar pe umerii lui Karim Benzema. Înainte, francezul era „locotenentul” lui Cristiano Ronaldo pe tabela de marcaj, iar ajutor primea și din spate, de unde fundașul Sergio Ramos marca regulat.

Francezul, proaspăt câștigător al Ligii Națiunilor cu Franța, este obligat să puncteze și la Kiev, pentru a nu prelungi criza „albilor”.

Karim Benzema este lăudat de conaționalul Zinedine Zidane, fostul său antrenor, care solicită ca atacantul să primească „Balonul de Aur”.

Asta deși Franța a dezamăgit la Euro 2020, iar Real Madrid n-a câștigat titlul în Spania.

"Balonul de Aur" va fi acordat pe 29 noiembrie, la Paris, fiind un trofeu individual decernat de revista franceză „France Football”.

Până atunci, franco-alegerianul trage tare, pentru a impresiona. La Real Madrid, staff-ul medical se ocupă de Asensio, Bale, Camavinga, Carvajal, Ceballos, Diaz, Hazard, Alaba și de Militao.

Un gol marcat de Benzema are cota 1,87 la Stanleybet.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















554 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by