Ferrari a anunțat joi venirea lui Lewis Hamilton începând din sezonul 2025 al Formulei 1, iar acțiunile Scuderiei au înregistrat o creștere record la Bursa din New York, după cum informează agenția DPA.

Lewis HamiltonFoto: Tim Goode / PA Images / Profimedia

>> Variantele Mercedes pentru înlocuirea lui Lewis Hamilton - Nu lipsesc surprizele

Acţiunile constructorului italian de maşini de lux au atins nivelul record de 389,45 dolari până la încheierea tranzacţiilor pe Wall Street, joi seara, în creştere cu 13% faţă de ziua de miercuri, transmite Agerpres.

Perspectivele pozitive ale grupului de la Maranello au contribuit de asemenea la o creştere a valorii acţiunilor sale, atât la bursa de la Milano, cât şi la cea de la New York.

Însă, anunţul că Hamilton va pilota monopostul italienilor începând din 2025 a stat la baza saltului puternic de joi înregistrat de acţiunile Ferrari, subliniază DPA.

În vârstă de 39 de ani, Hamilton a surprins lumea Formulei 1 cu trecerea sa la rivala Ferrari, după ce a pilotat cu mare succes timp de 11 ani monopostul celor de la Mercedes.

La Scuderia Ferrari, Lewis va fi coechipier cu monegascul Charles Leclerc.

Reamintim că în clasamentul all-time al campionilor din Formula 1, Lewis Hamilton se găsește în acest moment pe primul loc, la egalitate cu legendarul Michael Schumacher (ambii cu câte 7 titluri mondiale).

Michael Schumacher a triumfat în sezoanele 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004, în timp ce Lewis Hamilton s-a încoronat campion mondial în 2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019 și 2020.

>> Formula 1: Ferrari și-a prezentat noile „achiziții” – Fratele lui Charles Leclerc s-a alăturat proiectului

>> Formula 1: Decizia echipei McLaren în privința pilotului Lando Norris

Cum va arăta sezonul 2024 din Formula 1

1) MP din Bahrain / 2 martie / Sakhir

2) MP din Arabia Saudită / 9 martie / Jeddah

3) MP din Australia / 24 martie / Albert Park Circuit

4) MP din Japonia / 7 aprilie / Suzuka

5) MP din China / 21 aprilie / Shanghai

6) MP din Miami / 5 mai / Miami International Autodrome

7) MP din Emilia Romagna / 19 mai / Imola

8) MP din Monaco / 26 mai / Monaco

9) MP din Canada / 9 iunie / Gilles Villeneuve, Monteal

10) MP din Spania / 23 iunie / Barcelona, Montmelo

11) MP din Austria / 30 iunie / Spielberg

12) MP din Marea Britanie / 7 iulie / Silverstone

13) MP din Ungaria / 21 iulie / Hungaroring

14) MP din Belgia / 28 iulie / Spa-Francorchamps

15) MP din Olanda / 25 august / Zandvoort

16) MP din Italia / 1 septembrie / Monza

17) MP din Azerbaidjan / 15 septembrie / Baku

18) MP din Singapore / 22 septembrie / Marina Bay

19) MP din SUA / 20 octombrie / Texas, Austin

20) MP din Mexic / 27 octombrie / Autodromo Hermanos Rodriguez

21) MP din Sao Paulo / 3 noiembrie / Interlagos

22) MP din Las Vegas / 23 noiembrie / Las Vegas Strip Circuit

23) MP din Qatar / 1 decembrie / Lusail

24) MP din Abu Dhabi / 8 decembrie / Yas Marina.