PSG și Borussia se vor lupta în această seară pentru a obține calificarea în marea finală a Champions League, ediția 2023-2024. Ambele formații au mai jucat cu trofeul pe masă, diferența fiind că gruparea din Dormund a cucerit cupa în 1997. Manșa retur de pe Parc des Princes „începe” de la 0-1 pentru gruparea din Bundesliga (scor înregistat în turul de pe Westfalenstadion).

UEFA Champions LeagueFoto: Richard Calver / Shutterstock Editorial / Profimedia
  • PSG vs Dortmund va începe la ora 22:00, va fi LiveBLOG pe HotNews.ro și în direct pe Digisport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1.

Borussia a câștigat cu 1-0 manșa tur de la Dortmund, dar specialiștii nu o văd neapărat favorită la calificare. PSG va avea de partea ei publicul „fierbinte” de pe Parc des Princes, iar gruparea campioană din Ligue 1 este văzută cu prima șansă la calificare. Rămâne de văzut cât va fi respectat (sau nu) calculul hârtiei.

Cele două formații s-au întâlnit recent în cupele europene, PSG și Dormund făcând parte din aceeași grupă în această ediție de Champions League (alături de AC Milan și Newcastle).

A fost 2-0 pentru PSG la Paris (scor care dacă s-ar repeta în această seară ar fi sinonim cu calificarea trupei lui Luis Enrique în finala Ligii Campionilor) și 1-1 la Dortmund.

PSG și Borussia au mai ajuns în finala Champions League. Francezii o singură dată (au cedat, scor 0-1, meciul cu Bayern Munchen de la Lisabona din 2020), în timp ce Dortmund are două finale: una câștigată (3-1 cu Juventus la Munchen în 1997) și una pierdută (1-2 cu Bayern, pe Wembley, în 2013).

Dacă PSG este virtual campioană a Franței, de cealaltă parte Dortmund se găsește pe locul 5 în Bundesliga, dar este sigură de prezența în viitoarea ediție a Ligii Campionilor.

PSG a trecut în optimi de Real Sociedad (2-0 la Paris și 2-1 la San Sebastian), iar în sferturi de FC Barcelona (2-3 la Paris și 4-1 la Barcelona).

Dortmund a eliminat-o pe PSV în optimi (1-1 în deplasare și 2-0 acasă) și pe Atletico Madrid în sferturi (1-2 pe Metropolitano și 4-2 pe propriul teren).

Echipe probabile

PSG: Donnarumma - Hakimi, Marquinhos, Beraldo, Mendes - Zaire, Vitinha, Ruiz - Dembele, Mbappe, Barcola (4-3-3). Antrenor: Luis Enrique.

Absenți: Lucas Hernandez, Sergio Rico și Kurzawa

Dortmund: Kobel - Maatsen, Schlotterbeck, Hummels, Ryerson - Emre Can, Sabitzer - Adeyemi, Brandt, Sancho - Fullkrug (4-2-3-1). Antrenor: Edin Terzic

Absenți: Bensebaini, Haller și Duranville

Reamintim că în cealaltă semifinală se vor afla miercuri față în față Real Madrid și Bayern Munchen. În manșa tur, pe Allianz Arena a fost 2-2.