​Luka Modric o va părăsi pe Real Madrid la finalul acestui sezon, mijlocașul croat urmând să plece de pe „Santiago Bernabeu” după ce a îmbrăcat tricoul „albilor” preț de 12 ani.

Luka ModricFoto: Pressinphoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Luka Modric va pleca de la Real Madrid după 12 ani

Presa iberică anunță finalul relației dintre Luka Modric și Real Madrid după 12 ani de zile.

În vârstă de 38 de ani, mijlocașul croat nu a primit o prelungire a contractului scadent în vara anului viitor, iar cea mai probabilă destinație pentru Modric va fi Arabia Saudită.

Câștigător al Balonului de Aur în 2018 (din tricoul galacticilor), Modric și-ar fi dorit să-și încheie cariera la Real Madrid, dar clubul iberic nu i-a oferit o prelungire a înțelegii, informează Sport.es.

De-a lungul carierei, Modric a jucat la Dinamo Zagreb, Zrinjski Mostar, Inter Zapresic, Tottenham Hotspur și Real Madrid.