Jadon Sancho va pleca cel mai probabil în această iarnă de la Manchester United, după ce a intrat într-un conflict cu antrenorul Erik ten Hag. Englezii au intrat deja în contact cu Borussia Dortmund pentru un schimb cu un atacant.

Jadon SanchoFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Borussia Dortmund îl dă la schimb pe Donyell Malen pentru a-l readuce pe Jadon Sancho

Conflictul dintre Jadon Sancho și Erik ten Hag îl face pe fotbalistul englez să o părăsească pe Manchester United chiar din această iarnă.

În vârstă de 23 de ani, Sancho nu a mai jucat pentru „diavolii roșii” din luna august și șansele ca el să continue pe Old Trafford sunt minime.

Cotat în prezent la 32 de milioane de euro conform Transfermarkt, Sancho este dorit înapoi de Borussia Dortmund, iar nemții sunt dispuși să îl ofere la schimb pe Donyell Malen.

Jurnaliștii de la BILD scriu că olandezul ar fi potrivit la United pentru a-i lua locul lui Sancho, iar cota de piață a acestuia este de 35 de milioane de euro.

Sancho a mai evoluat la Dortmund în perioada august 2017 - iulie 2021 și a mers la United în schimbul sumei de 85 de milioane de euro. În precedenta sa aventură la Dortmund, Sancho a strâns 137 de apariții, a marcat 50 de goluri și a oferit 64 de pase decisive.

De menționat este și că Juventus ar fi interesată să îl transfere pe jucătorul cu 23 de selecții și 3 goluri la echipa națională de fotbal a Angliei.