Primele partide ale zilei din preliminariile Campionatului European din 2024 au adus un rezultat cu adevărat surprinzător în Grupa F, unde Suedia a fost învinsă categoric de Azerbaijan.

UEFA EURO 2024Foto: Michael Sohn / AP / Profimedia

În inferioritate numerică, Azerbaijan a surclasat Suedia

Cu o victorie și o remiză în șase partide și fără șanse de calificare, Azerbaijan a învins Suedia cu un categoric 3-0.

Primele minute au fost electrizante, azerii având deja 2-0 în minutul 6 după reușitele lui Mahmudov și Dadashov.

Repriza secundă a adus dezechilibrul numeric, Mustafazda văzând direct cartonașul roșu în minutul 56.

În ciuda unei posesii superioare și a unui număr impresionant de ocazii, Suedia nu a marcat nici cu om în plus, ba mai mult, a primit încă un gol de la Mahmudov în minutul 89.

Victoria este cu atât mai mult surprinzătoare cu cât Azerbaijan a avut doar trei șuturi pe spațiul porții, toate transformate în gol.

În Grupa F, Austria și Belgia au obținut deja calificarea la turneul final al Campionatului European din Germania.

Clasamentul Grupei F

1. Austria – 19 puncte / 8 meciuri

2. Belgia – 17 p / 7 m

3. Suedia – 7 p / 7 m

4. Azerbaijan – 7 p / 7 m

5. Estonia – 1 p / 7 m