Echipa națională sub 19 ani a României a câștigat partida amicală disputată în deplasare cu reprezentativa Ungariei, scor 3-2, în cadrul stagiului de pregătire în vederea calificărilor pentru Euro 2024.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Ungaria U19 – România U19 2-3, într-o partidă amicală

Tricolorii mici au fost conduși din minutul 13, după reușita lui Bukovics, dar au egalat după doar patru minute prin căpitanul Mario Tudose.

Rapidistul Alexandru Stan a făcut 2-1 în minutul 38, dar gazdele au egalat din nou prin Atrok în minutul 54.

Golul victoriei a fost înscris de fundașul Unirii Slobozia, Mario Aioanei, în minutul 81.

Elevii antrenați de selecționerul Adrian Dulcea vor participa între 11 și 17 octombrie la calificările pentru Euro 2024 din Irlanda de Nord, într-o grupă cu Cehia, Finlanda și San Marino.

Primele două clasate din fiecare grupă și cel mai bine clasat loc trei se vor califica la Turneul de Elită.