Foarte mulți fotbaliști importanți au ales Arabia Saudită ca destinație pentru următoarele sezoane, dar nu este și cazul lui Heung-Min Son. Starul lui Tottenham a afirmat că ar fi putut pleca în această vară, dar dorește să joace în continuare în Premier League.

Heung-Min SonFoto: Oli SCARFF / AFP / Profimedia

Heung-Min Son a refuzat banii din Arabia Saudită pentru a rămâne în Premier League

În vârstă de 31 de ani, Son a recunoscut că a primit oferte greu de refuzat în această vară, dar a spus că vrea să continue la Tottenham pentru a se revanșa după un sezon dezamăgitor.

„Probabil că dacă aș fi vrut să merg acolo (n.r. în Arabia Saudită) aș fi fost acolo, nu aici. Îmi place să joc fotbal. Evident că și banii sunt importanți, dar visez să joc în Premier League și încă mai am multe lucruri de făcut.

În sezonul trecut am suferit din punct de vedere fizic. Acesta nu este Sonny pe care îl știu. Așa că vreau să demonstrez în acest sezon că sunt Sonny pe care îl știm cu toții. Vreau să-mi demonstrez asta mie însumi și vreau să dau totul pentru clubul de care aparțin.

Arabia Saudită... Evident, majoritatea jucătorilor pleacă acolo în acest moment, ceea ce este foarte, foarte interesant. Dar Premier League este încă un vis pentru mine și abia aștept acest sezon” - Heung-Min Son, la Perth, citat de Reuters.

Son a câștigat Gheata de Aur din Premier League pentru cele mai multe goluri în sezonul 2021-22 (23 de reușite), dar din cauza accidentărilor internaționalul sud-coreean a marcat doar de 10 ori în sezonul trecut, iar Tottenham a terminat pe locul opt.

Nume importante care au ajuns în Arabia Saudită în această vară: Karim Benzema, N'Golo Kante, Ruben Neves, Kalidou Koulibaly, Edouard Mendy, Marcelo Brozovic, Jota, Roberto Firmino, Sergej Milinkovic-Savic.