Fenerbahce Istanbul a acceptat să joace un amical cu Zenit Sankt Petersburg, iar ucrainenii de la Dinamo Kiev (echipă antrenată de Mircea Lucescu) au postat un comunicat de presă prin care au condamnat decizia luată de gruparea din Turcia.

Mircea LucescuFoto: Ozan KOSE / AFP / Profimedia

>> Război în Ucraina, ziua 500. Evenimentele sunt LiveText pe HotNews.ro.

Clubul Fenerbahce, acuzat de Dinamo Kiev că ajută Rusia: „Nu aveţi onoare, nu aveţi ruşine, nu aveţi conştiinţă”

Clubul Fenerbahce este sponsorizat de către gigantul petrolier rus Gazprom şi, în conformitate, cu parteneriatul dintre cele două entităţi, clubul turc va juca duminică un amical împotriva echipei ruse Zenit St Petersburg.

„Când fanii de la Istanbul au scandat numele ţării ucigaşe şi au venit la meciul împotriva lui Dinamo purtând măştile liderului sadic din Europa, clubul Fenerbahce a tăcut. Acum este clar de ce.

Banii murdăriţi de sânge ai celor de la Gazprom au eclipsat totul, te-au lăsat fără onoare sau conştiinţă. Rachetele ruseşti ucid ucraineni în fiecare zi, întreaga lume civilizată s-a adunat împotriva agresiunii şi a uciderilor în masă, iar clubul tău acceptă pomeni sângeroase de la sponsorii terorismului.

UEFA şi FIFA interzic cluburilor din Rusia să participe la turnee internaţionale, iar tu mergi la ele acasă, în turneu, pentru a câştiga bani şi a juca cu agresorul.

Nimic nu poate justifica această abordare. Nicio sumă de bani nu va compensa acest comportament ruşinos, această călătorie la nişte criminali fără morală şi fără calităţi umane.

Nu ne este frică să spunem lumii întregi: îi ajutaţi pe criminali să-şi continue 'recolta' sângeroasă pe pământul ucrainean. Jucaţi cu ei şi legitimaţi principalul rău al secolului XXI. Fenerbahçe Spor Kulübü - fără onoare, fără ruşine, fără conştiinţă! Să îţi fie ruşine!”, se arată în comunicatul clubului Dinamo Kiev.

Disputa dintre cele două cluburi, Fenerbahce şi Dinamo Kiev, este ceva mai veche. La meciul de pe teren neutru cu echipa ucraineană, din faza grupelor, în sezonul trecut al Europa League, fanii echipei din Istanbul au scandat numele Rusiei şi au purtat măşti cu imaginea lui Vladimir Putin, scrie News.ro.