Portughezul Luis Castro îl va antrena pe Cristiano Ronaldo la clubul saudit Al Nassr, după ce tehnicianul s-a despărțit de gruparea braziliană Botafogo.

Cristiano RonaldoFoto: Power Sport Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Luis Castro, antrenorul lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr

Al Nassr nu a reușit să câștige titlul în sezonul trecut (a terminat pe locul doi, în spatele lui Al-Ittihad), iar acest lucru a determinat o schimbare la nivel managerial, Rudi Garcia fiind demis la începutul verii. Dinko Jelicic a avut rol de interimar.

În vârstă de 61 de ani, Castro a declarat în urmă cu două săptămâni că a primit o ofertă tentantă din partea echipei saudite pentru un contract pe doi ani.

„Botafogo a fost informată de antrenorul Luis Castro de decizia sa de a accepta o propunere de la un club din străinătate, ceea ce pune capăt activităţii sale ca antrenor al echipei” - Botafogo într-un comunicat.

Castro a mai antrenat anterior Porto şi Şakhtior Doneţk înainte de a ajunge în martie 2022 la Botafogo, club deţinut de omul de afaceri american John Textor, care a cumpărat şi Olympique Lyonnais în acest an, scrie News.ro.

Botafogo se află în prezent pe primul loc în campionatul Brazilie, cu un avans de șapte puncte în fața lui Gremio.