​CS Universitatea Craiova a dominat meciul de la Severin, dar a primit gol la una dintre singurele faze ale oaspeților și a terminat la egalitate cu Hapoel Beer Shea, scor 1-1, în prima manșă din play-off-ul Conference League.

Mirel RadoiFoto: Paul ELLIS / AFP / Profimedia

Echipa lui Mirel Rădoi a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Papp ('46), iar Hautel ('70) a deschis scorul pentru gazde.

În minutul 73, Elhamed (fost jucător la Dinamo, în prezent la Hapoel) l-a faultat în careu pe Crețu, a primit al doilea cartonaș galben, iar Ivan a egalat din penalty.

De știut:

  • Returul va avea loc joia viitoare, de la ora 20:00, în Israel.
  • România mai este reprezentată în play-off-ul Conference League de FCSB (duel cu Viking) și CFR Cluj (duel cu Maribor).

Au evoluat echipele:

CSU Craiova: Lazar - Papp, Raul Silva, Screciu - Hanca (Căpăţână '63), Al. Creţu, Mateiu, Bancu - Baiaram, Koljic (Martic '46), Ivan. Antrenor: Mirel Rădoi

Hapoel Beer Sheva: Glazer - Tibi, Elhamed, Miguel Vitor, Helder Lopes - Bareiro, Micha (Selmani '68), Keltjens, Abu Abaid, Ansah (Hatuel '55)- Hemed (Dadya '75). Antrenor: Elyaniv Barda.

Cine este Hapoel Beer Sheva

Hapoel Be’er Sheva este un club fondat în 1949 și joacă pe un stadion de 13.000 de locuri.

Are cinci titluri şi trei cupe naţionale, iar la nivel european cea mai mare performanță este o calificare în 16-imile de finală ale UEFA Europa League, în sezonul 2016-2017.

Hapoel Be’er Sheva a trecut în preliminarii de Dinamo Minsk (2-1 acasă şi 1-0 în deplasare) şi de Lugano (2-0 în deplasare şi 3-1 acasă).

„Roşiii” sunt antrenaţi din această vară de Elyaniv Barda, un fost jucător emblematic al echipei, iar în sezonul trecut au terminat pe locul 2.