​Echipa feminină de tenis de masă a României va juca meciul decisiv pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu învingătoarea duelului dintre Chile și Egipt.

Bernadette SzocsFoto: Pixsell photo & video agency / Alamy / Alamy / Profimedia

Conform tragerii la sorți de marți, de la Busan (Coreea de Sud), fetele noastre vor întâlni Chile sau Egipt.

Meciul din optimile Campionatului Mondial va avea loc miercuri, de la ora 10:00.

O eventuală calificare în sferturile competiției este sinonimă cu prezența la Jocurile Olimpice de la Paris, din vara acestui an (26 iunie - 11 august).

De știut:

  • Lotul feminin este format din Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Adina Diaconu, Elena Zaharia, antrenorii Viorel Filimon, Mihaela Şteff şi kinetoterapeutul Petruţ Ghiţă.
  • La ultimele două ediţii ale CM, 2018 (Halmstad, Suedia) şi 2014 (Tokyo, Japonia), echipa naţională feminină a obţinut locul cinci.
  • Meciurile fetelor noastre pot fi urmărite în direct pe Antena Play, contra cost.