Partida dintre Golden State Warriors și Utah Jazz din NBA fusese amânată oficial miercuri, după ce antrenorul secund Dejan Milojevic a ajuns la spital cu probleme cardiace.

Minge de baschetFoto: Ted ALJIBE / AFP / Profimedia

Dejan Milojevic a murit înaintea partidei dintre Golden State Warriors și Utah Jazz din NBA

Antrenor secund la Warriors de trei sezoane, Milojevic fusese internat la spitalul din Salt Lake City, după ce i se făcuse rău în timpul unei cine private alături de echipă.

Ulterior, clubul a anunțat pe rețelele de socializare decesul său.

„Suntem absolut devastați de moartea subită a lui Dejan Milojevic.

Este o lovitură șocantă și tragică pentru toți cei care susțin Warriors și un moment extrem de dificil pentru familia sa, prieteni și toți cei care au avut bucuria de a lucra cu el.

Suntem alături de soția sa, Natasa, și copiii lor, Nikola și Masa” – a transmis clubul.

În vârstă de 46 de ani, Dejan Milojevic a făcut parte din grupul care a ajutat Golden State să câştige campionatul NBA din 2022.

El a antrenat anterior în Serbia - unde a lucrat cândva cu un tânăr Nikola Jokić înainte ca starul de acum din Denver şi de două ori MVP al NBA să ajungă în Statele Unite, precum şi în Muntenegru, plus că a fost antrenor secund al echipei naţionale a Serbiei, anunță News.ro.