GSP l-a vizitat pe Leonard Doroftei la Montreal, unde fostul campion mondial și-a deschis la jumătatea lunii decembrie o sală de box, într-o hală industrială. Plecat din țară în 2019, „Leonard Dorin” - numele de scenă din boxul profesionist - nu se regăsește la Montreal și vrea să revină în România.

Leonard DorofteiFoto: GSP

Doroftei a vorbit despre ultima parte a carierei și retragere.

„Insomnia a început de dinainte să mă las. Începusem să intru pe chat, nu mai dormeam. Ultima perioadă a carierei mei a fost obositoare. N-am putut să mă mai concentrez cum trebuie, n-am reușit să mă mai focusez. Nu am mai fost motivat. Îmi atinsesem obiectivul. Fusesem campion. N-a existat altceva în capul meu, spre exemplu să îmi propun să fiu campion de trei ori. M-am plafonat. După retragere, îmi lipseau antrenamentele”.

Sindromul post-retragere s-a manifestat în special printr-o insomnie cronică:

„Problema mea e că nu pot să dorm noaptea. Timp de 15 ani, n-am dormit o noapte în România. Nu am fost la doctor. Am fugit de pastile tot timpul. Îmi puneam noaptea un pahar de vin roșu, sec, și mă puneam la televizor sperând că voi adormi. Adormeam dimineața, dormeam câteva ore. Nu mai puteam de oboseală”.

Citește continuarea pe GSP.