Gazdă a turneului și una dintre principalele favorite, Danemarca a reușit calificarea în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin, după victoria în fața echipei naționale din Muntenegru.

Danemarca, echipa feminina de handbalFoto: Gonzales Photo/Morten Kjaer / imago sportfotodienst / Profimedia

Danemarca, ultima semifinalistă a CM de handbal feminin

La capătul unei partide cu două reprize diferite, Danemarca a învins Muntenegru cu scorul de 26-24 (13-10).

Deși danezele au dominat prima repriză, Muntenegru a reușit să conducă în două rânduri, însă finalul celor 30 de minute a adus un avantaj de trei goluri pentru gazde.

Diferența s-a mărit la șapte goluri în repriza secundă, dar spre final fostele adversare ale tricolorelor au scăzut turația, iar jucătoarele muntenegrene s-au apropiat la doar două reușite, însă prea puțin pentru a schimba soarta meciului.

După Franța, Norvegia și Suedia, Danemarca este cea de-a patra echipă calificată în penultimul act al competiției.

Semifinalele CM de handbal feminin

Franța vs Suedia

Norvegia vs Danemarca

  • Semifinalele vor avea loc pe 15 decembrie în Jyske Bank Boxen din Herning.
  • Finalele (mică și mare) se vor juca pe 17 decembrie în Jyske Bank Boxen din Herning.