​Tiger Woods se simte "în grafic" după recenta operaţie la genunchi, a afirmat celebrul jucător american de golf înaintea competiţiei "The Challenge: Japan Skins", pe care a încheiat-o luni pe locul 2, informează Reuters, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Deşi turneul desfăşurat în Japonia s-a încheiat cu victoria australianului Jason Day, adevăratul câştigător a fost probabil Tiger Woods, ce s-a declarat complet refăcut după ce în urmă cu două luni a suferit a cincea operaţie la genunchiul stâng.

Americanul, cu 15 titluri majore în palmares, a dezvăluit că genunchiul i-a pus probleme încă de la începutul acestui an, în care s-a impus în aprilie în Mastersul de la Augusta. El a adăugat că iniţial plănuise să se opereze la sfârşitul anului trecut.

Woods a asigurat că este pregătit pentru a concura joi în primul turneu contând pentru circuitul profesionist american de golf (PGA) organizat în Japonia.

Woods este la prima sa apariţie în ultimii 13 ani în Japonia, ţară pe care a vizitat-o frecvent în primul deceniu al carierei sale ca profesionist. Săptămâna trecută, el a indicat că vrea să participe la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo.