Control deplin (6-3), primele semne de indoiala, defensiva de fier a lui Angie (6-4), incredere, revenire, 5-3 in decisiv, doua mingi de meci ratate, dramatism, inclestare teribila, doua sanse de meci salvate in stil de mare jucatoare, agresivitate, emotii, calificare in finala dupa 9-7 in decisiv: lupta memorabila de doua ore si 20 de minute...Cam acesta a fost, pe scurt, meciul carierei pentru Simona Halep: a invins-o pe Angelique Kerber si a obtinut marele bilet pentru finala de sambata de la Australian Open, de pe "Rod Laver Arena". Pentru primul Grand Slam al carierei va lupta cu o alta alergatoare de cariera: Caroline Wozniacki...O alta miza (secundara ce-i drept pe langa trofeul de la Antipozi) este locul intai din clasamentul WTA: vom avea o finala imensa din toate punctele de vedere.

Simona Halep si bucuria victorieiFoto: ausopen.com

Ce a spus Simona Halep la finalul partidei cu Angelique Kerber:

"A fost foarte greu, tremur, sunt foarte emotionata. Stiam ca va fi foarte complicat, joaca foarte bine, se deplaseaza si loveste din toate pozitiile. Ma bucur mult ca am rezistat si m-am putut impune. Al doilea meci foarte lung, nu e usor sa ai meciuri lungi la acelasi turneu. Multumesc publicului ca m-a sustinut si ajutat. In acest meci am fost prima cu doua sanse de a castiga, am ratat, am spus ca pot sa revin, am avut incredere. Dupa accidentarea la glezna am decis sa lupt pentru fiecare minge, apoi ma voi odihni, cu siguranta voi face asta. Incerc sa raman foarte calma, a fost un meci ca un montagne rousse, am facut ceea ce conteaza, ce trebuie, daca nu renunti, poti castiga, sunt mandra de ce am realizat. O respect mult pe Caroline, stiu ca va fi la fel ca azi, va trebui sa alerg, am nevoie de odihna, atunci cand am jucat finala la Roland Garros am spus ca daca voi fi in aceeasi situatie voi da tot ce pot, voi fi mai curajoasa. Vreau sa fac ceea ce pot in finala, sa cred ca am sansa de a castiga, sa nu ma gandesc la titlu, daca va veni, asa va fi sa fie. Am incercat sa fiu calma, dar a fost ca un roller-coaster, cu suisuri si coborasuri. Sunt cu adevarat mandra de mine" - Simona Halep.

Rezumatul partidei Halep vs Kerber:

Statistica partidei Halep vs Kerber:

Asi: 6-0

Duble greseli: 3-0

Puncte castigate cu primul serviciu: 67%(42/63) vs 52%(47/90)

Puncte castigate cu al doilea serviciu: 33%(10/30) vs 42% (15/36)

Puncte de break castigate: 41%(9/22) vs 100%(7/7)

Erori nefortate: 50-34

Lovituri castigatoare: 50-33

Puncte jucate cu serviciul: 93(63/30) vs 126(90/36)

Puncte castigate la serviciu: 52(42/10) vs 62(47/15)

Viteza medie pe primul serviciu: 156 km/h vs 145 km/h

Viteza medie pe al doilea serviciu: 125 km/h vs 125 km/h

Puncte jucate la retur: 126(90/36) vs 93(63/30)

Puncte castigat la retur: 64(43/21) vs 38(21/17)

Lovituri castigatoare de pe baseline: 40(24 forehand/ 16 backhand) vs 25(16/9)

Erori nefortate de pe baseline: 46(21 forehand/25 backhand) vs 33(16/17)

Voleuri: 4 castigatoare (forehand toate)/1 (ratat pe backhand) vs 1 (forehand)

Passing-uri: 0-4 (toate castigatoare - forehand)

Loburi: 0-0 (castigatoare/ erori nefortate)

Total puncte castigate: 116-103

Durata meci: 2h 20 min.

  • De-a lungul timpului, Halep si Wozniacki s-au intalnit de sase ori, scorul fiind 4-2 pentru daneza.
  • Pentru calificarea in finala, Simona va fi recompensata cu 1,3 milioane de euro si 1300 de puncte in clasamentul WTA. Pentru a pastra primul loc in lume, Halep trebuie sa castige Australian Open.
  • Castigatoarea Australian Open va primi patru milioane de dolari australieni (2,6 milioane de euro) si 2.000 de puncte WTA.

S-ar putea sa te intereseze si:

Statistica uluitoare pentru "agresiva" Halep: 50 de lovituri castigatoare in thriller-ul cu Angelique Kerber

Angelique Kerber, dupa infrangerea cu Simona Halep: "Inima mea a fost pe teren, am dat totul"

Simona, despre felul în care și-a luat victoria în thrillerul cu Kerber: "Dacă aș fi fost defensivă, aș fi pierdut din nou un meci important"

Simona Halep: A fost foarte greu, tremur. A fost ca un roller-coaster

VIDEO Simona Halep - Angelique Kerber, la Australian Open: Reactiile antrenorului Darren Cahill cand Simona era nervoasa si vocifera pe teren

Simona Halep e gata sa moara pe teren pana sa castige. E genetic - Virginia Ruzici

Simona Halep face istorie in tenis: prima romanca in finala Australian Open

VIDEO Simona Halep - Angelique Kerber, la Australian Open: Reactiile antrenorului Darren Cahill cand Simona era nervoasa si vocifera pe teren

"Incredibila Simona Halep": WTA, elogii pe Twitter dupa victoria romancei in semifinala Australian Open cu Angelique Kerber

Desfasurarea LIVE Text a partidei Simona Halep vs Angelique Kerber:

9:7 Un prim schimb castigat de Simona: cele doua jucatoare par sleite de puteri...Forehand castigator: 0-30!!! Inca o data la doua puncte distanta de victorie...Retur lung, pe centru, aut: 15-30. Serviciu perfect pe impar (a la Nadal), egalitate: 30-30. Senzational joaca Halep! Inca o minge de meci, a treia! Kerber este insa foarte puternica: inca o egalitate. Cat sange rece a avut nemtoaica. Forehand inside-in perfect: a patra minge de meci!!! Simona o fructifica pe a patra si este in finala la Australian Open dupa o partida me-mo-ra-bi-laaaa!!!

8:7 De la fileu, Simona castiga un schimb care s-ar fi incheiat de mult timp cu orice alta jucatoare...Nu si cu Angelique (30-0). Kerber face diferenta cu returul agresiv: 30-15. Intensitate extraordinara, Simona da semne de oboseala: 30-30. Kerber se apara, Halep ataca. Ii convine planul tactic nemtoaicei. Halep joaca insa minunat si obtine o minge de 8-7...Forehand direct castigator: 8-7 pentru Halep

7:7 Se aduc in lupta toate resursele ramase, pare un film regizat la Hollywood...Un meci dupa care nimeni nu merita sa piarda...Kerber serveste precis, foloseste bine efectul de stangace: 30-15. Halep trimite in fileu, pe partea mai inalta: 40-15. Inca o egalitate: 7-7

7:6 As al Simonei: 15-0. Egalitate, dupa un forehand in fileu. Halep face eforturi incredibile ca sa castige un punct, Kerber este cea mai buna din lume in defensiva (cel putin in acest moment). Halep ramane puternica, are un sentiment bun in racheta: 40-15. Inca un as al Simonei: 7-6

6:6 Halep domina punctul, dar il pierde...Defensiva nemtoaicei este enervant de buna...:( Nimic de facut de aceasta data: rever castigator in lung de linie: 15-15. De pe contre-pied, Simona trimite in fileu: 30-15. Doua mingi de meci pentru Kerber: 40-15. Halep rezista eroic la prima: 30-40. Este salvata si a doua minge de meci!!! Doamne, ce partida avem! Rever in cross perfect: minge de break pentru jucatoarea noastra...Break al Simonei!!! Este 6-6, Halep a salvat doua mingi de meci...

Le-am avut pe toate in acest meci, de ce nu am avea inca un break? Trebuie sa speram, nu avem nimic de pierdut...

5:6 As al Simonei. Cele doua jucatoare au epuizat reluarile oficiale: acum sunt doar la "mana" arbitrilor...Halep ramane agresiva, 30-15, se joaca fiecare punct la o intensitate fantastica. Rever in fileu al Simonei: 30-30. Game imens...Kerber returneaza tot, iar mingea de break apare...(30-40). Backhand in afara terenului, Angie castiga game-ul si trece la conducerea partidei: 6-5 in decisiv. Nemtoaica a bifat trei game-uri la rand...

5:5 Retur ratat al Simonei: 15-0. Minge pe linie a Simonei: 15-15. Halep sta formidabil intr-un duel de pe mediana: 15-30...Cat dramatism...Rever pe linie al nemtoaicei...ba nu!!! Reluarea oficiala arata aut...ce moment! Keber anuleaza prima minge de meci cu un rever in lung de linie (30-40)...Inca un aut al Simonei: 40-40, doua mingi de meci ratate de Halep...Dreapta inside-in in aut...Ce moment ratat de Simona...Minge de 5-5...Halep ramane insa in game: rever in lung de linie - egalitate. Forehand in fileu, avantaj Kerber...Voleu minunat al Simonei!!! Inca o egalitate. Hai, acum e momentul! Simona nu mai ajunge la o scurta, risipa enorma de energie in partea jucatoarei noastre...Se face 5-5, dupa un game in care Halep a avut doua sanse de meci

Hai, Simona, tot la un game distanta de victorie esti!

5:4 Cu mare parte din teren libera, Halep trimite in aut: 0-15. Revine insa Simona cu o minge pe tusa (15-15). Mingea nu trece de fileu, banda a tinut cu Halep (30-15). Forehand castigator al nemtoaicei: 30-30...Kerber trimite un "balon", iar Simona nu reactioneaza prea bine: minge de break. Punctul de pana acum la meciului ii revine nemtoaicei...Rebreak...5-4 pentru Halep, Simona a fost la doua puncte distanta de castigarea partidei...

5:3 Simona conduce perfect punctul si inchide raliul cu o dreapta in lung de linie (0-15). Kerber cauta coltul terenului, dar rateaza tinta: 0-30. Trei mingi de break, cat de bine a returnat Simona! Hai, acum e momentul! Kerber inventeaza un rever dintr-o pozitie "a la Radwanska"...Minge prinde tusa: 15-40. Break al Simonei, este 5-3 in favoarea ei...

Urmeaza un game imens, care ar putea inclina balanta in acest meci foarte echilibrat...Vom vedea

4:3 In doua randuri, Halep domina schimburile, insa Kerber se apara grozav...0-30. Un forehand trimite mingea in coltul terenului: 15-30. Backhand lovit de peste umar: 30-30! Inca un rever magnific: 40-30...Trei lovituri castigatoare la rand pentru Halep. Ce game al "supravietuirii" a reusit Simona...4-3 pentru ea, acum toate presiunea trebuie pusa pe Kerber la retur...

Avem un meci incredibil, diferenta se va face la doar cateva puncte...

3:3 Kerber este calma si inchide punctul din apropierea fileului: 15-0. Halep nu mai poate returna: 30-0. Retur direct castigator al Simonei: 30-15. Agresiva, Halep egaleaza dupa un raliu imens. Contre-pied al nemtoaicei: 40-30. Halep iroseste un rever in cross lung, se face 3-3

3:2 Din extensie, Halep greseste cu reverul (0-15). Formidabil cat trebuie sa munceasca Simona pentru castigarea unui punct: Kerber este imensa in defensiva, un munte greu de urnit...Pe un serviciu cu mult efect, Kerber loveste defectuos (30-15). Dintr-o pozitie joasa, grea, Simona gaseste lungul de linie: 40-15. Inca un punct catigat dupa o munca de Sisif...3-2 in decisiv pentru Halep

2:2 Rever in lung de linieeee! 15-0 pentru Simona...Pe o minge inalta, Kerber trimite mult in afara terenului: 0-30. Usor rigida, Halep rateaza un rever aparent usor. Unghi ascutit cautat de Simona, mignea este insa afara: 30-30. Simona o ajuta pe Kerber, rateaza o dreapta, 40-30...Inca un forehand trimis in fileu, se face 2-2 in setul decisiv

Cata incarcatura emotionala in aceasta semifinala...

2:1 Simona incepe bine game-ul, este agresiva (30-0). Trei mingi de 2-1 pentru Halep. Retur castigator al nemtoaicei: 40-15. Simona trece pentru prima data in avantaj in setul decisiv, 2-1...

1:1 Kerber resimte efortul facut in game-ul anterior, iar Halep ajunge sa aiba trei mingi de rebreak (0-40). Din pacate, Simona pierde urmatoarele doua puncte (30-40), game-ul se complica. Kerber revine si egaleaza, cata tarie psihica pentru nemtoaica...Scurta neinspirata a Simonei, iar Angie trimite superb pe contre-pied. Halep anuleaza mingea de 2-0, egalitate. A patra minge de rebreak, poate acum? Lovitura de parada: rever in lung de linie, 1-1 in setul decisiv...Ce semifinala avem...

Cat de fragil este echilibrul in tenis, cum se poate intoarce de la o singura minge soarta unei dispute. De la minge de 5-3 pentru Halep in setul al doilea, la break al lui Angie in decisiv...

0:1 Game cu presiune pe serviciul Simonei, Halep a fost condusa in doua randuri. Incredibil, incredibil cum se apara Kerber!!! Un punct dominat total de Halep ii revine nemtoaicei...Minge de break. Unul din punctele turneului ii revine lui Angie, Halep efectiv nu a mai avut suflu...A alergat aproape 100 de metri la ultima minge. Break al lui Kerber, 1-0 in decisiv

4:6 Inca o eroare cu reverul din partea Simonei: 15-0. Nici Kerber nu se lasa mai prejos: 15-15. Backandul pare putin dereglat, inca un cadou al Simonei: 30-15. A treia eroare cu reverul: 40-15, doua mingi de set pentru Angie. Forehand in lung de linie, prima minge de set este anulata de Simona. Inca o data foarte bine! Dreapta din deplasare, egalitate! Reverul trimite mingea in afara tereului la retur: a treia minge de set pentru Kerber. Pana la urma, nemtoaica profita si fructifica a treia minge de set: 6-4, vom avea decisiv

4:5 Dupa un serviciu bun la exterior, Simona rateaza un forehand in lung de linie (0-15). Game foarte important in economia setului al doilea...O eroare cu reverul: 0-30. Pare sa fi slabit putin ritmul jucatoarea noastra. Revine cu o dreapta inside-out: 15-30. Rever in lung de linie de manual: 30-30. Pe o minge moale a nemtoaicei, Halep prinde fantastic linia (reluarea oficiala ne-a confirmat acest lucru). Kerber este inspirata din zona fileului, trimite un contre-pied perfect - inca o egalitate. Game foarte echilibrat si tensionat...Kerber o scoate din rimt cu inca o minge moale, iar Halep rateaza un rever: minge de break pentru Kerber. Dupa un duel in cross lung, Simona "scapa" mult in afara terenului un rever in lung de linie: break pentru nemtoaica, Kerber va servi pentru a trimite semifinala in decisiv...

4:4 Departe de baseline, Simona trimite cu rama: 15-0. Serviciu bun al lui Angie: 30-0. Apare si o fisura in ofensiva nemtoaicei: 30-15. Forehand inside-in de generic al Simonei: 30-30! Backhand in lung de linie executat perfect!! Minge de break pentru Halep. Kerber joaca inteligent si egaleaza cu un forehand in lung de linie - egalitate. Inca o sansa de break: ce constructie minunata a punctului...Mingea prinde linia: egalitate...Simona forteaza insa timite in fileu: minge de 4-4. Retur in picioarele lui Angie: egalitate. Kerber forteaza inca o data, inca o minge de 4-4. Kerber ajunge la o scurta a Simonei, se face pana la urma 4-4, dupa un game de peste sase minute...

4:3 Voleu drive in control: 15-0 pentru Simona. Halep apasa perfect cu dreapta in cross scurt, nimic de facut pentru defensiva lui Angie: 30-0. Halep face diferenta din aparare, cu un backhand in lung de linie: 40-0. Serviciu in corpul adversarei, game la zero! Ce raspuns de mare jucatoare dupa ce Kerber a revenit la 1-3 pana la 3-3...

3:3 Pe un retur cu mult topsin al Simonei, Kerber are dificultati (0-15). Departe de minge, Simona greseste cu reverul (15-15). Forta nemtoaicei se vede, mingea este lovita din plin: 30-15. Cat de bine sta Simona in schimb, iar punctul ii revine: 30-30. Kerber isi striga puternic bucuria dupa un contre-pied inspirat...40-30. O minge aterizeaza putin in afara terenului, se face 3-3

3:2 Este nevoie de confirmare in game-ul de serviciu...Kerber reuseste un retur perfect in lung de linie: 0-15. Inca o data, Kerber face diferanta cu reverul: 0-30. Serviciul o ajuta pe Simona: 15-30. Halep ajunge la o scurta si trimite imparabil cu reverul in cross: 30-30, ce game avem! Minge de 4-1 dupa un serviciu doi perfect al Simonei...De pe calcaie, usor dezechilibrata, Simona trimite doar in fileu: egalitate. Reverul in lung de linie trimite mingea putin in afara terenului: minge de break pentru Kerber. Rebreak al nemtoaicei, Angie se apropie la 3-2. Kerber a trimis foarte puternic, iar pana la urma defensiva Simonei a cedat

3:1 Simona o "toaca" pe adversara cu forehandul in cross: 0-15. Departe de minge, Kerber trimite in "burta" fileului: 0-30. Simtind pericolul, Kerber face un pas in fata si castiga punctul (a scurtat timpul de reactie al Simonei). Retur ratat din partea Simonei, hai, se poate, este 30-30, pericolul ramane pentru Kerber. Da! Sansa de break: 30-40. Kerber foloseste perfect efectul la exterior, egalitate. Simona rezista perfect din punct de vedere fizic si castiga un raliu cu mare risipa de energie...Halep este dezlantuita!! Break, se distanteaza la 3-1 in setul al doilea

2:1 Lung de linie urmat de rever in cross: nimic de facut pentru Kerber (15-0). Din pacate, Kerber castiga un punct nemuncit: dubla greseala a Simonei. Se joaca la un nivel inalt, Kerber a inceput sa se apere foarte bine (15-30). Dreapta inversa de manual: 30-30. Ce lovitura a reusit Simona! Game foarte important. Serviciul o ajuta pe Halep, cat de bine a gasit unghiul de pe "par"...Simona ramane concentrata si castiga game-ul de serviciu. Acum ar putea forta un break, presiunea este pe nemtoaica...Foarte bine se prezinta, cel putin pana acum, din punct de vedere moral jucatoarea noastra

1:1 Dupa un serviciu bun si un retur ratat al Simonei, Kerber s-a distantat la 30-0. De pe mediana, Angie "gaseste" doar fileul (30-15). Contre-pied de efect al nemtoaicei: 40-15. Eroare fortata din partea lui Angie; 40-30. Banda fileului o ajuta pe Kerber, se face 1-1

1:0 Setul al doilea a inceput cu Simona la serviciu: lung de linie de parada (15-0). Serviciu minunat (30-0). Trei mingi de game (40-0). Kerber castiga primul punct, dupa ce a accelerat cu dreapta in cross. Game in control pentru Simona: 1-0 pentru Halep, a inceput bine si mansa a doua jucatoarea noastra

A fost un inceput de set entuziasmant pentru Simona: a dominat-o categoric pe Angie la toate capitolele. A venit o usoara scadere, iar Kerber a acumulat trei game-uri la rand. La momentul potrivit, Simona a inchis setul si trebuie sa ramana la fel de concentrata si in mansa a doua...

6:3 Apare, in sfarsit, o eroare a nemtoaicei. Se face 0-30. Ar putea fi momentul ca Simona sa inchida acest prim set...0-40, Halep da semne de revenire la un nivel inalt. Prima sansa este anulata cu un rever in lung de linie, peste partea mai inalta a fileului. Dupa doar 25 de minute, Halep castiga primul set de-o maniera impresionanta

5:3 Pe un voleu din apropierea fileului, Halep are mana prea rigida si rateaza executia (0-15). Kerber a intrat bine de tot in meci: 0-30. Forehand in lung de linie ratat: trei mingi de break pentru Angie. Kerber reuseste un retur fantastic: break la zero. Angelique se apropie la 5-3

5:2 Kerber da semne de revenire, nu trebuie lasata sa prinda avant...Reactie din ce in ce mai buna a lui Angelique: dreapta in lung de linie - parca si Simona a coborat putin nivelul. Trei mingi de 5-2, 40-0. Retur minunat in lung de linie: 40-15. Halep incearca o scurta, ideea a fost foarte buna, insa executia a lasat de dorit (minge inalta, Kerber a avut timp sa o ajunga). Al doilea game consecutiv adjudecat de Angie, s-a facut 5-2

5:1 Halep comite o dubla greseala (0-15). Din pacate, vine si a doua dubla (0-30). Simona ramane in "tara nimanui" pe o venire la fileu, iar Kerber nu o iarta: 0-40. Neinspirata de la fileu, Simona este pasata: break la zero facut de nemtoaica. A fost mai degraba un game facut cadou de Halep

Ce bine ar fi daca Halep si-ar castiga serviciul, un set pierdut la zero i-ar putea "umbla" serios la moral nemtoaicei...

5:0 Pe o minge dificila din defensiva (un slice), Simona este ajutata de banda fileului (0-15). Retur fantastic cu reverul in cross lung: 0-30. Halep este la un nivel fantastic. Se face 0-40, trei mingi de 5-0 pentru liderul mondial...Dupa un punct pe contre-pied, Halep trimite in fileu: 15-40. Retur in afara terenului: 30-40. Halep schimba foarte bine directia, iar Kerber (cu toate defensiva ei de fier) nu mai are ce face. Este incredibil ce se intampla in aceste momente: 5-0 pentru Simona in primul set...

4:0 Ohooo, ce backhand in lung de linie din partea Simonei! Serviciul functioneaza perfect, se face 30-0. Isi face aparitia si primul as: 40-0. Game scurt de serviciu pentru Halep: tabela s-a modificat la 4-0

E nevoie de un game de serviciu bun pentru a-i adanci nemtoaicei neincrederea

3:0 Kerber pare putin tensionata, mai comite o eroare. Nemtoaica are putin noroc la un smash: mingea atinge banda fileului, iar apoi intra in teren (15-15). Simona returneaza puternic, aproape de linia de fund, iar Kerber nu mai poate face nimic. Scurta ratata din partea nemtoaicei: 15-40. Halep face pasul in teren, bifeaza inca un retur perfect, se face 3-0, cu doua break-uri. Jocul Simonei este unul solid, greseste putin, este agresiva, are lungime in executii

2:0 Simona continua sa fie ofensiva, sta aproape de baseline si castiga un punct datorita reverului in cross lung. Angie revine cu un retur blocat perfect (15-15). Halep serveste bine cu al "doilea", cu mult kick: sunt doua mingi de 2-0. Se face 2-0, Kerber rateaza inca un retur

1:0 Partida a inceput cu Simona la primire. O prima eroare cu reverul din partea Simonei (15-0). Egalitate, forehandul lui Angie comite o prima eroare nefortata. Constructie perfecta din partea Simonei: a inchis punctul cu un rever in lung de linie. Doua mingi de break pentru Halep (15-40). Meciul incepe foarte bine pentru Simona: break la 15, dupa un game solid

A inceput incalzirea pe "Rod Laver Arena"

Cele doua jucatoare au intrat pe teren

Dupa victoria de joi, Wozniacki ar putea reveni pe primul loc in clasamentul WTA daca Simona Halep va pierde meciul din semifinale cu Angelique Kerber

Caroline Wozniacki s-a calificat in a treia finala de Grand Slam a carierei, daneza facand pasul in ultimul act de la Australian Open dupa 6-3, 7-6(2) cu Elise Mertens

Semifinale:

Caroline Wozniacki (2 WTA) vs Elise Mertens (37 WTA) 6-3, 7-6(2)

Simona Halep (1 WTA) vs Angelique Kerber (21 WTA) 6-3, 4-6, 9-7.

Simona Halep vs Angelique Kerber, istoricul intalnirilor directe:

2017, Australian Open (hard): 6-3, 4-6, 9-7 pentru Halep

2016, Turneul Campioanelor (hard): 6-4, 6-2 pentru Kerber

2016, Cincinnati (hard): 6-3, 6-4 pentru Kerber

2016, Montreal (hard): 6-0, 3-6, 6-2 pentru Halep

2016, Wimbledon (iarba): 7-5, 7-6(2) pentru Kerber

2016, FedCup (zgura): 6-2, 6-2 pentru Kerber

2015, Toronto (hard): 6-3, 5-7, 6-4 pentru Halep

2014, Doha (hard): 6-3, 5-7, 6-4 pentru Halep

2009, Saint Raphael (hard): 5-7, 6-2, 7-5 pentru Halep.