La nici macar o zi distanta dupa ce a precizat ca a picat un test antidoping (substanta interzisa - Meldonium), Maria Sharapova a fost "parasita" si de trei dintre sponsorii sai, rand pe rand Nike, Tag Heuer si Porsche anuntand incheierea colaborarii cu sportiva din Rusia.

Maria SharapovaFoto: mariasharapova.com

Citeste si PREZENTARE Indian Wells - Competitia minune din deşertul californian - Locul cu 350 de zile cu soare pe an

Nike, producatorul de echipament sportiv, a fost primul nume mare ca a anuntat ca va incheia colaborarea cu Maria. Miscarea nu este neaparat una surprinzatoare, insa a starnit si un val de antipatie pe retelele de socializare. Concernul american este criticat ca a renuntat la Sharapova, dar nu a facut acelasi lucru si cu alti sportivi importanti: a ramas alaturi de sprinterul Justin Gatlin, chiar daca a fost prins dopat, si de Tiger Woods, jucator de golf implicat intr-un scandal dupa ce si-a inselat sotia cu mai multe femei (unele din acestea chiar actrite din filme porno).

In 2010, Nike incheiase o integelere cu Maria, valabila pentru opt ani, cu o valoare totala de 70 de milioane de dolari. In noua lumina a evenimentelor, rusoaica va pierde aproximativ 20 de milioane de dolari.

Tag Heuer, firma elvetiana producatoare de ceasuri, a anuntat ca nu vrea sa se mai asocieze cu numele Maria Sharapova, dupa ce sportiva a fost prinsa dopata. "Am fost in discutii avansate pentru prelungirea contractului, insa in conditiile actuale nu mai poate fi vorba de asa ceva", au precizat oficialii celor de la Tag Heuer.

Ultimul nume mare (cel putin pana in acest moment) care a rupt orice legatura cu Maria este Porsche. Producatorul german de automobile o avea pe Sharapova drept imagine, rusoaica fiind vazuta in multe momente pozand sau filmand in masinile produse de Porsche.

In anul 2015,Maria Sharapova a fost sportiva care a castigat cei mai multi bani, desi nu a reusit sa castige vreun turneu de Grand Slam. Din victoriile din tenis, Masha a adunat aproximativ sapte milioane de dolari, iar restul pana la 29 au venit de la sponsori si din vanzarea produselor "Sugarpova" - marca proprie de dulciuri. Are o avere estimata la peste 200 de milioane de dolari.

Pe langa toti sponsorii care i-au viraj sume importante in conturi, Maria Sharapova a mai dezvoltat si cateva afaceri pe cont propriu. In 2012 a lansat brandul de acadele "Sugarpova". Conform Forbes, ea vanduse dupa numai primele sase luni peste 30.000 de bucati. In aceasta perioada, Maria vinde peste 5 milioane de bucati, in 30 de tari, cu 12 arome diferite. De asemenea, Masha se mai poate lauda cu un brand de haine si cu unul de bijuterii.

Nascuta in 1987, Maria a plecat impreuna cu tatal sau in SUA pe cand fostul lider mondial avea 7 ani. A fost remarcata de Nick Bollettieri, cel care a format-o la academia sa de tenis.

In mod normal, un sportiv aflat in cazul Mariei primeste o suspendare de doi ani de zile, informeaza CNN.

"Am facut o mare greseala", a spus Maria, adaugand ca nu s-a dopat ci a luat un medicament pentru a lupta impotriva diabetului zaharat, medicament care contine Meldonium si pe care-l ia din 2006, dar care a fost introdus pe lista substantelor interzise abia la sfarsitul lunii decembrie anul trecut.

Ce este Meldonium

Actiune farmacologica

Imbunatateste metabolismul, analog al gammabutirobetaina. Este folosit pentru ischemie, restabileste echilibrul proceselor de livrare de oxigen si consumul in celule. Mecanismul de actiune determina diversitatea efectelor sale farmacologice: cresterea eficientei, reducerea simptomelor stresului mental si fizic, activarea tesutului si imunitatea umorala, efect cardioprotector.

In cazul leziunilor miocardice ischemice acute incetineste formarea zonei necrotice, scurteaza perioada de reabilitare. In insuficienta cardiaca, creste contractilitatea miocardica, creste toleranta la efort, reduce frecventa crizelor anginoase. In tulburari cerebrovasculare ischemice acute si cronice imbunatateste circulatia sangelui in centrul ischemic, promoveaza redistribuirea sangelui in zona ischemica.

Cand a fost interzis

A devenit o substanta interzisa la 1 ianuarie 2016, din cauza ca exista "dovezi ale utilizarii sale de catre sportivi, cu intentia de a imbunatati performanta." Aceasta a fost anterior pe lista Agentiei Mondiale Anti-Doping a medicamentelor care urmeaza sa fie monitorizate.

Sportivii care vor iesi pozitiv la testele antidoping, dar substanta prezenta in corp a fost ingerata inainte de 1 ianuarie 2016, nu vor avea medalii retrase sau recorduri anulate.

De ce a fost interzis?

Monitorizarea Wada a medicamentului a constatat ca unele dintre beneficiile sale medicale ar putea spori performantele atletice, mai ales in sporturile de anduranta. Beneficiile includ: rezistenta, capacitate aerobica crescuta, dar si o capacitate de recuperare mai mare.

Meldonium a fost folosit intens si de catre ciclisti, fapt care a dus la trecerea lui mai repede pe lista substantelor dopante in acest sport.