Cristi Chivu ocupa un loc important in editia tiparita a cotidianului Gazzetta dello Sport de sambata, capitanul echipei nationale a Romaniei vorbind in premiera cu jurnalistii italieni despre "a doua sa viata", cea dupa accidentarea teribila suferita in partida cu Chievo. "Sotia mea s-a speriat cand a vazut cicatricea", a declarat Chivu.

"Pot sa spun ca traiesc a o doua viata. Dupa operatie am vrut sa vad accidentarea la televizor. Sotia mea s-a speriat ingrozitor cand a vazut cicatricea. Mie nu mi-a fost teama deloc, ma ingrozea doar gandul ca nu-mi pot vedea fetita", a declarat Chivu pentru Gazzetta dello Sport (citat de gsp).

In ceea ce priveste intoarcerea pe gazon, capitanul nationalei este extrem de optimist, Cristi sperand sa imbrace tricoul Interului la sfarsitul lunii martie.

"Sper sa ma intorc cat mai repede, undeva la finele lui martie as dori sa fiu pe gazon pentru a cuceri titlul in Serie A si Liga Campionilor", a conchis internationalul roman.

In alta ordine de idei, Chivu a mai precizat ca va purta cat de curand o masca de protectie realizata din fibra de carbon. Aceasta a costat aproximativ 700 de euro si a fost facuta special pentru a-l proteja pe fundas de o eventuala noua accidentare.

Internationalul roman Cristian Chivu s-a accidentat in timpul primei reprize a partidei din Serie A dintre Inter Milano si Chievo Verona (scor 1-0), din data de 6 ianuarie. Incidentul s-a petrecut in primul minut de prelungire al reprizei, fundasul roman fiind transportat cu ambulanta la spital. Ulterior, Chivu a fost operat pentru a i se elimina hematomul produs dupa accidentare.