Romania a trecut cu succes de prima deplasare din grupa pentru preliminariile CM din 2018, obtinand o victorie categorica cu Armenia, scor 5-0. Echipa lui Christoph Daum a reusit sa intreaca orice asteptari in aceasta partida de la Erevan, marcand primele trei goluri in opt minute. Malakyan a comis hent in careu in minutul 3 al meciului si a fost eliminat, iar tricolorii au dominat clar jocul pana la final.

Romania, victorie cu ArmeniaFoto: fifa.com

Echipa condusa de Christoph Daum a avut parte de un inceput perfect de partida. Malakyan a scos cu mana de pe linia portii o minge trimisa cu capul de Bogdan Stancu si a fost eliminat. Arbitrul a acordat penalty pentru tricolori, iar Stancu a deschis scorul in minutul patru al meciului.

Stanciu a dat o pasa excelenta pentru Adi Popa (10'), care si-a trecut in cont al doilea gol consecutiv la nationala. Stelistul a marcat si cu Muntenegru (1-1). Acelasi Stanciu a pasat decisv si la golul al treilea inscris de Razvan Marin (12').

Scorul pauzei a fost stabilit de Nicolae Stanciu (29'). Dupa doua pase de gol, jucatorul lui Anderlecht si-a trecut numele si pe lista marcatorilor, cu un sut sub transversala.

Dupa pauza, Romania nu a mai fortat si a marcat doar o data. Chipciu (59') a stabilit scorul final dupa o pasa perfecta a lui Razvan Marin.

Ce spune selectionerul Daum

"Am fost foarte concentrati si stiam care ne sunt obiectivele. Dupa un astfel de start a fost incredibil sa vad ca echipa nu a dat inapoi. Le-am spus sa continuam la fel si dupa acel debut. Am tinut sa avem in continuare controlul, trebuia sa se miste mai mult ei, avand cu un om mai putin. Am incercat sa ii tin activi, sa paseze, sa marcheze. Nu doar sa se uite cum e 4-0 pentru noi.

Am facut multe schimbari si azi. Acesta a fost un prim pas pentru Razvan Marin. Astfel de jucatori trebuie sa se dezvolte cu astfel de meciuri, nu conteaza daca va fi titular in urmatorul meci, dar avem nevoie de astfel de jucatori. Nu ma asteptam nici eu, nimeni nu se astepta la un asemenea scor. Pregatesti meciul in fiecare detaliu, dar sunt lucruri la care nu te astepti. Am avut actiuni foarte bune, un joc de pase foarte bun.

Daca vom juca asa si in Kazahstan ar fi incredibil. Vom intalni mai multe dificultati, dupa ce ei au pierdut cu 0-5. Am jucatori cu personalitate si am incredere in ei. Toata lumea e motivata la maximum pentru calificare", a declarat Christoph Daum, la Digi Sport.

S-au disputat in Grupa E:

Romania - Muntenegru 1-1

Danemarca - Armenia 1-0

Kazahstan - Polonia 2-2

Armenia - Romania 0-5

Muntenegru - Kazahstan 5-0

Polonia - Danemarca 3-2

Grupa E, clasament:

1 Romania 4 puncte (6-1)

2 Muntenegru 4 puncte (6-1)

3 Polonia 4 puncte (5-4)

4 Danemarca 3 puncte (3-3)

5 Kazahstan 1 punct (2-7)

6 Armenia 0 puncte (0-6).

Desfasurarea live text a partidei:

Final de meci. Armenia - Romania 0-5

90' Meciul este prelungit cu un minut

87' Tricolorii continua sa atace poarta lui Beglaryan. Bicfalvi si Keseru combina frumos, dar sutul atacantului de la Ludogorets e respins de goalkeeper-ul armenilor. Latovlevici il pune si el la incercare pe portarul gazdelor, cu un sut de la aproximativ 20 de metri, insa intervine inca o data salvator

86' Rotariu trimite cu capul dupa o lovitura de la colt, mingea este deviata de un adversar in afara terenului

82' Ultima schimbare in echipa Romaniei: Nicusor Stanciu ii lasa locul lui Eric Bicfalvi

75' Ocazie pentru Romania! Keseru putea sa marcheze al saselea gol al tricolorilor, insa nu a profitat de erorile din defensiva adversarilor. Atacantul celor de la Ludogorets a trimis pe langa poarta dupa ce Beglaryan a scapat mingea

71' Pizzelli il pune la incercare pe Tatarusanu cu un sut de la aproximativ 25 de metri, portarul tricolor retine

69' Corner executat de armeni, mingea este respinsa de apararea Romaniei pana la Voskanyan. Jucatorul gazdelor trimite insa mult peste poarta lui Tatarusanu

67' A doua schimbare facuta de Christoph Daum: iese Chipciu, intra Rotariu

64' Ultima schimbare pentru gazde: iese Ozbiliz, intra Hovhannisyan

59' Gool Romania! Razvan Marin ii paseaza excelent lui Chipciu care trece usor de Mkoyan si il invinge pe portarul Armeniei, cu un sut din interiorul careului. Tricolorii conduc cu 5-0 la Erevan!

57' Prima schimbare in echipa tricolorilor: iese Stancu, intra Keseru

56' Chipciu centreaza in fata portii, insa Adi Popa nu reuseste sa ajunga la timp

55' Muradyan suteaza la coltul lung, de pe partea dreapta, mingea se duce insa pe langa poarta lui Tatarusanu

50'Razvan Marin isi mai incearca inca o data norocul cu un sut de la distanta. Jucatorul echipei antrenate de Gica Hagi suteaza din afara careului de 16 metri, mingea trece milimetric pe langa bara portii lui Beglaryan

46' Incepe repriza secunda. Nicio modificarea in echipa Romaniei

Se termina prima repriza. Armenia - Romania 0-4. O repriza dominata clar de tricolori, jocul armenilor s-a terminat inainte de a incepe. Cu gol primit dupa trei minute si cu un om mai putin, echipa Armeniei nu a mai contat, iar elevii lui Christoph Daum au facut spectacol la poarta lui Beglaryan

45' Se arata doua minute de prelungiri

45' Adi Popa primeste la marginea careului, incearca sa patrunda in centru, dar este blocat de un adversar. Romanul cade in careu, arbitrul lasa jocul sa continue. Armenii pleaca pe contraatac, Tatarusanu retine cu emotii din fata lui Pizzelli

42' Armenia are primul sut pe spatiul portii lui Tatarusanu. Ozbiliz trimite din afara careului de 16 metri, insa portarul nostru retine fara nicio problema

38' Varujan Sukiasyan face a doua schimbare: iese Adonian, accidentat, intra Voskanyan

33' Prima schimbare in echipa Armeniei: iese Pogosyan, intra Muradyan

31' Grigoryan este avertizat cu cartonas galben

30' Bogdan Stancu incearca un sut de la distanta. Portarul gazdelor respinge in corner

29' Gool Romania! Stanciu inscrie cu un sut sub transversala din zona punctului de la 11 metri, dupa o minge recuperata de Bogdan Stancu. Nicusor Stanciu a pasat decisiv si la golurile marcate de Razvan Marin si Adi Popa

25' Razvan Marin demonstreaza ca poate fi un om de baza al nationalei. Jucatorul in varsta de 20 de ani suteaza puternic de la distanta si il pune in dificultate pe portarul Armeniei

17' Andonian il blocheaza pe Bogdan Stancu la marginea careului

12' Gool Romania! Echipa lui Christoph Daum este dezlantuita in acest inceput de meci. Razvan Marin suteaza de la marginea careului de 16 metri, portarul atinge mingea, insa este invins de jucatorul Viitorului. Razvan Marin debuteaza cu gol la echipa nationala

10' Gool Romania! Adi Popa este lansat execelent de Nicusor Stanciu, jucatorul Stelei trimite o scarita peste portarul Beglarian si majoreaza avantajul pentru Romania

4' Gool Romania! Debut perfect pentru tricolori, Bogdan Stancu transforma lovitura de la 11 metri

3' Penalty pentru Romania! Stanciu executa un corner de pe partea dreapta, Stancu reia cu capul, iar mingea e scoasa de pe linia portii cu mana de catre Malakyan. Arbitrul rus acorda penalty pentru tricolori si cartonas rosu pentru Malakyan

Lovitura de start le-a apartinut gazdelor

Se intoneaza cele doua imnuri

Echipele de start:

Armenia: Beglarian - Hayrapetyan, Andonian, Haroyan, Mkoyan - Malakyan, Grigoryan - Manoyan, Pizzelli, Ozbiliz, Pogosyan. Selectioner: Varujan Sukiasyan.

Romania: Tatarusanu - Benzar, Sapunaru, Grigore, Latovlevici - Hoban, R. Marin - Ad. Popa, Stanciu, Chipciu - B. Stancu. Selectioner: Christoph Daum.

Rezerve: Costel Pantilimon, Silviu Lung Jr, Cosmin Moti, Alin Tosca, Florin Andone, Dorin Rotariu, Denis Alibec, Claudiu Keseru, Valerica Gaman, Eric Bicfalvi, Andrei Prepelita, Gabriel Enache.

Meciul va fi condus la centru de arbitrul rus Vladislav Bezborodov. Acesta va fi ajutat la cele doua tuse de conationalii sai Valeri Dancenko si Maksim Gavrilin, iar arbitru de rezerva va fi Serghei Ivanov.

Iata programul disputelor din grupa tricolorilor:

sursa: frf.ro

► 11 octombrie 2016: Kazahstan - România (ora 19:00), Danemarca - Muntenegru, Polonia - Armenia (ora 21:45)

► 11 noiembrie 2016: Armenia - Muntenegru (ora 19:00), Danemarca - Kazahstan, România - Polonia (ora 21:45)

► 26 martie 2017: Armenia - Kazahstan (ora 19:00), Muntenegru - Polonia, România - Danemarca (ora 21:45)

► 10 iunie 2017: Kazahstan - Danemarca (ora 19:00), Muntenegru - Armenia, Polonia - România (ora 21:45)

► 1 septembrie 2017: Kazahstan - Danemarca (ora 19:00), Danemarca - Polonia, România - Armenia (ora 21:45)

► 4 septembrie 2017: Armenia - Danemarca (ora 19:00), Muntenegru - România, Polonia - Kazahstan (ora 21:45)

► 5 octombrie 2017: Armenia - Polonia (ora 19:00), Muntenegru - Danemarca, România - Kazahstan (ora 21:45)

► 8 octombrie 2017: Danemarca - România, Kazahstan - Armenia, Polonia - Muntenegru (ora 19:00)

Castigatoarele celor 9 grupe de calificare obtin dreptul de a juca la Campionatul Mondial de fotbal, in timp ce 8 din cele 9 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un baraj, in dubla mansa.