Romania conduce Ecuador cu 2-0 dupa prima zi a barajului de promovare in grupa Mondiala. Sambata, Victor Hanescu si Horia Tecau vor sustine dublul, contra fratilor Lapentti (Nicolas si Giovanni) si spera sa aduca deja calificarea in Grupa Mondiala.

Adrian UngurFoto: Reuters

Vineri, in primul joc de simplu, Victor Hanescu nu a avut probleme in a-si impune valoarea si experienta contra lui Endara (408 ATP), pe care l-a invins cu 6-2, 6-2, 6-2. In schimb, Adrian Ungur a realizat o performanta remarcabila - l-a invins pe Giovanni Lapentti in 5 seturi, dupa ce le pierduse pe primele doua!

Ungur - Lapentti 6-7, 4-6, 6-3, 6-4, 6-1

"Nu stiu nici macar cat am jucat. Patru ore? Conteaza mai putin, important este ca in Cupa Davis te simti altfel, joci altfel. Sunt fericit ca am adus al doilea punct, sper ca maine la dublu sa rezolvam meciul si sa intram in Grupa Mondiala", a spus Adrian Ungur, imediat dupa meci, la microfonul TVR1.

Ungur pierduse primele doua seturi la Giovanni Lapentti, dar a crescut in joc si a simtit la un moment dat ca adversarul nu mai poate rezista fizic. "A interpretat foarte bine acel moment, l-a alergat, l-a obosit si mai mult si ma bucur ca a castigat in decisiv cu 6-1, pentru a nu mai avea emotii", a povestit Andrei Pavel, capitanul nejucator al Romaniei.