Romancele Monica Niculescu si Sorana Carstea s-au calificat marti in turul secund al turneului de Mare Slem de la Wimbledon. Niculescu, locul 87 in clasamentul WTA, a obtinut victioria in fata tenismenei Magdalena Rybarikova din Slovacia, pe care a eliminat-o in trei seturi (1-6, 6-3, 6-4), in timp ce Carstea a invins-o pe rusoaica Ekaterina Baskova cu scorul de 6-4, 6-4.

Partida dintre Niculescu si Rybarikova a inceput luni seara, dar a fost intrerupta in setul decisiv din cauza intunericului. Meciul s-a reluat marti dupa-amiaza, iar romanca in varsat de 20 de ani a avut o revenire de exceptie, castigand patru game-uri consecutive. Ea s-a calificat in turul secund al turneului, acolo unde o va intalni pe tenismena maghiara Agnes Szavay, favorita numarul 15 a competitiei.

Sorana Carstea, locul 66 in clasamentul WTA, o va intalni in turul doi pe Victoria Azarenka din Belarus care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-1, de Tvetana Pironkova din Bulgaria. Astfel, Carstea are ocazia sa se revanseze in fata jucatoarei Azarenka, cap de serie numarul 16, in fata careia a pierdut, scor 0-6, 0-6, in turul doi al editiei din acest an a turneului de la Roland Garros.

Tot marti, cea de-a treia favorita a turneului, Maria Sharapova, a trecut fara probleme de frantuzoica Stephanie Foretz, pe care a eliminat-o in doua seturi cu scorul de 6-1 6-4, in timp ce americanca Venus Williams, cap de serie numarul 7, s-a impus in fata englezoaicei Naomi Cavaday (7-6 (7/5), 6-1).

Romania are patru reprezentanti calificati in turul doi la Wimbledon, dupa ce Victor Hanescu si Edina Gallovits au obtinut victoria in prima zi a turneului. Raluca Olaru, locul 140 in clasamentul WTA, a fost eliminata de australianca Samantha Stosur, cu scorul de 2-6, 2-6.