Gabriela Ruse a ajuns pe tabloul principal la Trofeul Clarins, după ce a învins-o pe Vera Zvonareva (fostă ocupantă a locului 2 în clasamentul mondial) în calificările turneului „WTA 125” de la Paris.

Gabriela RuseFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> WTA Roma: Sorana Cîrstea, eliminată în optimi fără drept de apel de o finalistă de Grand Slam

Gabriela Ruse a învins-o pe Vera Zvonareva în calificări la Trofeul Clarins

Principală favorită în calificări, Ruse (148 WTA) s-a impus după un meci care a durat două ore și 35 de minute, scor 7-6(7), 4-6, 6-2.

Ajunsă la 39 de ani, Zvonareva se află pe locul 257 în ierarhia WTA și are rezultate mult mai bune în proba de dublu.

Ambele jucătoare au avut mari probleme la serviciu și au comis câte 9 duble greșeli. Gabriela a stat mai bine la capitolul ași (5-1) și a reușit cu un break mai mult decât adversara sa (8-7).

Cine este Vera Zvonareva

Zvonareva s-a aflat cel mai sus pe locul 2 în clasamentul WTA de simplu (pe 25 octombrie 2010), iar cele mai bune performanțe la Grand Slamuri au fost finalele de la Wimbledon și US Open din sezonul 2010. A adunat $16.498.493 doar din premiile din tenis.

În ceea ce privește circuitul de dublu, Zvonareva se poate lăuda cu trei titluri de Grand Slam câștigate: Australian Open (2012) și US Open (2006 și 2020), iar recent a câștigat Turneul Campioanelor 2023.

A câștigat US Open 2004 și Wimbledon 2006 la dublu mixt și s-a impus în Fed Cup cu echipa Rusiei (2004, 2008).

>> VIDEO Multiplă câștigătoare de Grand Slam, eliminată în optimi la WTA Roma

De știut:

  • Gabriela Ruse va juca în runda inaugurală de pe tabloul principal cu chinezoaica Lin Zhu (57 WTA, favorită 5).
  • Prin calificarea pe tabloul principal al turneului de la Paris, Ruse și-a asigurat un premiu în valoare de 1.092 de euro (va primi și un punct WTA).
  • În calificări a jucat și Miriam Bulgaru (209 WTA), dar aceasta a fost învinsă de Elsa Jacquemot (158 WTA).
  • România are două jucătoare acceptate direct pe tabloul principal: Simona Halep (duel cu McCartney Kessler) și Ana Bogdan (meci cu Varvara Gracheva).

Trofeul Clarins are loc în perioada 13-19 mai, face parte din categoria WTA 125, se joacă pe zgură (complexul Lagardère din Bois de Boulogne) și oferă premii totale în valoare de 115.000 de euro. Campioana en-titre este Diane Parry.

>> OPINIE. Cât de corect este ca Simona Halep să primească wild carduri? Totul a început cu Maria Sharapova, când rusoaica a revenit și ea după dopaj și Halep atunci a contestat-o