Danezul Holger Rune și norvegianul Casper Ruud sunt ultimii doi jucători care s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului „ATP Masters 1000” de la Monte Carlo.

Holger RuneFoto: Stefano Guidi / Zuma Press / Profimedia

>> VIDEO ATP Monte Carlo: Jucătorul momentului, calificare la pas în sferturile de finală

Grigor Dimitrov, eliminat de Holger Rune la ATP Monte Carlo

Aflat pe locul al șaptelea mondial, Holger Rune a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de bulgarul Grigor Dimitrov, scor 7-6(9), 3-6, 7-6(2).

Danezul și-a adjudecat primul set după un tiebreak lung (11-9), dar finalistul de la Miami a câștigat setul al doilea și a trimis meciul în decisiv.

A urmat un nou tiebrak, unde de această dată Rune a învins categoric, scor 7-2.

În cea mai interesantă partidă a sferturilor, Holger Rune îl va întâlni pe cel de-al doilea favorit, italianul Jannik Sinner.

Casper Ruud a avut rezolvat mult mai repede meciul cu polonezul Hubert Hurkacz (8 ATP).

După aproape o oră și un sfert, norvegianul a câștigat în două seturi, 6-4, 6-2.

Sferturile de finală la ATP Monte Carlo

N. Djokovic (1) vs A. De Minaur (11)

U. Humbert (14) vs C. Ruud (8)

S. Tsitsipas (12) vs K. Khachanov (15)

H. Rune (7) vs J. Sinner (2)

>> VIDEO Novak Djokovic, în sferturi la ATP Monte Carlo – Prestație sub așteptări pentru liderul mondial

>> VIDEO ATP Monte Carlo: Încă un favorit eliminat în optimi – Aproape de o revenire incredibilă

>> Surpriză în optimile ATP Monte Carlo - Daniil Medvedev, înfrângere în două seturi

>> VIDEO Rafael Nadal și turneul la care speră să revină în circuitul ATP: „Vom vedea”