Aryna Sabalenka și Konstantin Koltsov au format timp de trei ani un cuplu, iar a doua jucătoare de tenis a lumii a oferit o primă reacție pe Instagram, după ce fostul hocheist a murit luni la Miami.

Aryna SabalenkaFoto: SEBASTIEN BOZON / AFP / Profimedia

>> Fosta nevastă a iubitului Arynei Sabalenka, ipoteză incredibilă în cazul morții acestuia

Aryna Sabalenka spune că nu mai forma un cuplu cu Konstantin Koltsov

Jucătoarea din Belarus a dezvăluit că cei doi nu mai formau un cuplu, dar a explicat că trece prin momente foarte dificile și a cerut să-i fie respectată intimitatea.

„Moartea lui Konstantin este o tragedie inimaginabilă şi chiar dacă nu mai eram împreună, inima mea este frântă. Vă rog să respectaţi intimitatea mea şi a familiei sale în aceste momente dificile” - Aryna Sabalenka pe Instagram Story.

Toată lumea tenisului se aștepta ca Sabalenka să se retragă de la turneul „WTA 1.000” de la Miami, dar aceasta s-a antrenat în continuare și va debuta în turul doi, fază a competiției în care va da peste cea mai bună prietenă din circuit: Paula Badosa (a eliminat-o pe Simona Halep).

Meciul trebuia să aibă loc joi, dar organizatorii au hotărât să-i ofere o zi în plus de pauză Arynei și partida se va disputa vineri.

Konstantin Koltsov a murit la doar 42 de ani. Presa din Belarus a afirmat că un accident vascular cerebral ar fi dus la moartea fostului hocheist, poliția din Miami susține că ar fi vorba despre o sinucidere, în timp ce fosta soție a acestui a afirmat că „cel mai probabil era foarte beat și moartea ar fi survenit în urma unui accident”.

Konstantin Koltsov și Julija Mikhailova au împreună trei copii, în vârstă de 18, 16 și 5 ani. Cei doi au divorţat în 2020.

Tatăl Arynei Sabalenka (fost hocheist și el) decedase la 43 de ani, pe final de 2019.

>> Iubitul Arynei Sabalenka s-ar fi sinucis - Anunțul poliției din Miami

>> Tragediile din viața Arynei Sabalenka: Tatăl și iubitul, foști hocheiști, morți la aproape aceeași vârstă

>> VIDEO Povestea de iubire dintre Aryna Sabalenka și Konstantin Koltsov - „Soarta m-a adus lângă cea mai frumoasă, blândă și înțeleaptă fată”

>> Cauza morții iubitului Arynei Sabalenka, conform presei din Belarus