Novak Djokovic câștigase ultimele 33 de meciuri disputate la Australian Open, dar Jannik Sinner a demonstrat că victoriile obținute în fața sârbului la finalul anului trecut nu au fost întâmplătoare și a obținut calificarea în finala competiției de la Melbourne. A fost 6-1, 6-2, (6)6-7, 6-3 pentru italianul de 22 de ani.

Novak DjokovicFoto: David GRAY / AFP / Profimedia

Novak Djokovic, învins categoric de Jannik Sinner în semifinalele Australian Open 2024

Ultimul meci pierdut de Nole la Grand Slamul de la antipozi data din 22 ianuarie 2018. Sârbul era eliminat în optimi de Hyeong Chung, scor 7-6(4), 7-5, 7-6(3).Sportivul din Coreea de Sud se afla atunci pe locul 58 ATP, dar acum ocupă locul 1099. De la acel moment, Djokovic a câștigat patru titluri la Melbourne (nu a participat la ediția din 2022).

Elev al lui Darren Cahill, Sinner a avut nevoie de trei ore și 25 de minute pentru a se impune în fața principalului favorit de la Melbourne.

Djokovic (36 de ani) a fost de nerecunoscut în primele două seturi ale meciului de pe Rod Laver Arena: a reușit doar 11 lovituri câștigătoare (nici italianul nu a stat mai bine - a bifat doar 10), a comis 29 de erori neforțate (doar 8 în dreptul lui Jannik) și a avut mari probleme la serviciu (câte două breakuri reușite de Sinner în fiecare manșă).

Al treilea set a fost mult mai echilibrat și a fost nevoie de tiebreak pentru a fi stabilit un câștigător. Jannik a avut două servicii în momentul în care conducea cu 5-4, dar Nole a recuperat mini-breakul, a salvat o minge de meci (la 6-5 pentru italian) și a rămas în meci.

Problemele sârbului din prima parte a partidei au revenit în cel de-al patrulea set: Sinner a ratat primele trei mingi de break din această manșă, dar a revenit de la 0-40 în următorul game de retur, a făcut break și a obținut victoria carierei.

Rezumatul partidei dintre Jannik Sinner și Novak Djokovic:

De știut:

  • Considerat cel mai bun jucător din istorie la retur, Djokovic nu a avut mingi de break în meciul cu Sinner. Este pentru prima oară în cariera sârbului când acest lucru se întâmplă la un Grand Slam.
  • Calificarea în finala de la Australian Open 2024 este cea mai bună performanță reușită de Jannik Sinner la un Grand Slam. El mai ajunsese în semifinalele Wimbledon 2023 (a fost învins chiar de Djokovic).
  • Jannik Sinner este primul italian din istorie care ajunge în finala Australian Open.
  • Jannik Sinner se va duela în marea finală de la Australian Open 2024 cu învingătorul meciului dintre Daniil Medvedev (favorit 3) și Alexander Zverev (6). Rusul conduce cu 6-3 în întâlnirile cu italianul (Sinner s-a impus în ultimele trei meciuri), iar germanul cu 4-1.
  • În vârstă de 36 de ani (va împlini 37 pe 22 mai), Djokovic deține recordul de titluri câștigate la Melbourne: 10 (la edițiile din 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021 și 2023).

Statistica partidei dintre Jannik Sinner și Novak Djokovic:

Ași: 9-7

Duble greșeli: 1-4

Puncte câștigate cu primul serviciu: 53/64 (83%) - 53/79 (67%)

Puncte câștigase cu al doilea serviciu: 29/46 (63%) - 17/37 (46%)

Mingi de break salvate: 0/0 - 6/11

Lovituri câștigătoare: 31-32

Erori neforțate: 28-54

Puncte câștigate la fileu: 15/18 (83%) - 18/23 (78%)

Total puncte câștigate: 128-98

Durată meci: 3 ore și 25 de minute.

Traseul lui Jannik Sinner până în finala Australian Open 2024

Turul I: 6-4, 7-5, 6-3 vs Botic van de Zandschulp (59 ATP)

Turul II: 6-2, 6-2, 6-2 vs Jesper De Jong (161 ATP)

Turul III: 6-0, 6-1, 6-3 vs Sebastian Baez (29 ATP)

Optimi: 6-4, 7-5, 6-3 vs Karen Khachanov (15 ATP)

Sferturi: 6-4, 7-6(5), 6-3 vs Andrey Rublev (5 ATP)

Semifinale: 6-1, 6-2, (6)6-7, 6-3 vs Novak Djokovic (1 ATP).