Patru jucătoare din România au fost acceptate direct pe tabloul principal al turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului 2024 (14-28 ianuarie).

Australian OpenFoto: Ella Ling/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Campionii de Grand Slam care vor juca în calificări la Australian Open 2024

Cîrstea, Bogdan, Begu și Cristian, pe tabloul principal la Australian Open

Sorana Cîrstea (26 WTA), Ana Bogdan (69 WTA), Irina Begu (75 WTA) și Jaqueline Cristian (89 WTA) vor evolua pe tabloul principal de la Melbourne.

În așteptarea judecării cazului său la TAS, Simona Halep lipsește pentru al doilea an consecutiv de la Australian Open.

În calificările care vor debuta pe data de 8 ianuarie, România mai are încă patru reprezentante. Gabriela Ruse (128 WTA), Andreea Mitu (218 WTA), Irina Bara (184 WTA) și Miriam Bulgaru (194) pot ajunge și ele pe tabloul principal în cazul unui parcurs bun.

În calificările ediției 2024 vor participa și doi foști câștigători de Grand Slam, Emma Răducanu și Dominic Thiem, dar și alte nume importante ca David Goffin, Diego Schwartzman, Benoit Paire, Maxime Cressy (ATP), Sara Errani, Su-Wei Hsieh, Alize Cornet, Kaia Kanepi (WTA).

Australian Open 2024 va avea loc în perioada 14-28 ianuarie. Campionii en-titre sunt Novak Djokovic și Aryna Sabalenka.