Gabriela Ruse (188 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de categorie „WTA 250” de la Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe columbiana Emiliana Arango (118 WTA), scor 6-1, 0-6, 6-1.

Gabriela RuseFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Gabriela Ruse, posibil duel cu Ana Bogdan în semifinalele Transylvania Open

Românca a început perfect partida, iar primul set a arătat o diferență mare în joc față de adversara sa.

La polul total opus a fost setul al doilea, pe care Arango l-a câștigat la zero, fără drept de apel.

În decisiv, Gabriela Ruse a fost din nou cea care a controlat ostilitățile, arătând același joc din primul set, iar calificarea a fost pe deplin meritată.

Partida a durat o oră și 46 de minute.

În semifinale, Gabriela Ruse va întâlni câștigătoarea dintre Ana Bogdan (73 WTA) și spaniola Rebeka Masarova (67 WTA).

Transylvania Open are loc în perioada 16-22 octombrie la Cluj-Napoca, se joacă pe hard indoor, turneul face parte din categoria WTA 250, are premii totale în valoare de $259.303, iar campioana en-titre este Anna Blinkova.