Simona Halep a primit patru ani de suspendare pentru dopaj, după testul pozitiv cu roxadustat de la US Open 2022, iar șefa Agenției Internaționale pentru Integritate în Tenis a ținut să transmită un mesaj.

Simona HalepFoto: Paul White / AP - The Associated Press / Profimedia

>> Simona Halep, prima reacție după suspendare: „Sunt şocată şi extrem de dezamăgită / Lupta mea continuă. Voi urma toate căile legale”

Șefa ITIA salută decizia în cazul suspendării Simonei Halep

După anuțul deciziei luate de tribunalul independent Sport Resolution în cazul Simonei Halep, șefa ITIA a oferit o reacție în care a ținut să salute decizia de suspendare.

„După un proces complex și riguros de audiere, salutăm decizia tribunalului independent.

Volumul de probe pe care tribunalul trebuie să le ia în considerare atât în procedura legată de roxadustat, cât și în cele ale pașaportului biologic a fost substanțial.

ITIA a urmat procedurile adecvate, așa cum face cu orice persoana, în conformitate cu regulamentele Anti-Doping mondiale, îndeplinind scopul și responsabilitatea de a susține principiul competiției loiale.

Înțelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri și ne angajăm să rămânem cât mai transparenți posibil, iar decizia completă va fi publicată în timp util” – a declarat Karen Moorhouse, pentru site-ul oficial al ITIA.

De știut:

  • Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
  • Simona mai are o singură cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

>> BREAKING Simona Halep , suspendată patru ani în procesul de dopaj - Final de carieră?

>> Ce este Roxadustat, substanța care i-a adus Simonei Halep o suspendare de patru ani

>> Fost antrenor al Simonei Halep, șocat după anunțul suspendării: „Am crezut că în curând o să joace”

>> Reacția celor de la WTA, după suspendarea Simonei Halep: „Este important ca sportivii să cunoască regulile”

>> Ilie Năstase, suspendarea drastică a Simonei Halep și comparația cu cazul Sharapovei