Aflată pe locul 201 mondial, Miriam Bulgaru s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Ljubljana, după ce a învins-o pe americanca Ashley Lahey (361 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-4.

Miriam Bulgaru, victorie în primul tur la WTA Ljubljana
Eliminată în primul tur la US Open, românca a trecut cu bine de primul meci al turneului din Slovenia.
În ciuda unui început bun al lui Miriam, primul set a fost controlat de Lahey, jucătoare venită din calificări.
Bulgaru a revenit în setul al doilea, cu trei gameuri consecutive câștigate pe final și a trimis partida în decisiv, unde și de această dată a revenit de la 4-3 pentru Lahey și și-a asigurat prezența în turul următor.
Meciul a durat două ore și 36 de minute.
În optimile de finală, Miriam Bulgaru va întâlni câștigătoarea dintre slovena Kaja Juvan (106 WTA) și ceha Gabriela Knutson.
WTA 2023 Zavarovalnica Sava Ljubljana se dispută pe zgură, în Slovenia, în perioada 11-17 septembrie. Turneul se află la prima ediție, face parte din categoria WTA 125 și oferă premii totale de 115.000 de dolari, iar principala favorită este Anna Karolina Schmiedlova.