Daniil Medvedev a reușit cea mai bună performanță a sa la Wimbledon, după ce a trecut în sferturi de americanul Christopher Eubanks (43 ATP), la capătul unui meci plin de emoții.

Christopher Eubanks, eliminat de Daniil Medvedev la Wimbledon
După trei ore de joc, Medvedev s-a impus cu scorul de 6-4, 1-6, 4-6, 7-6(4), 6-1, în fața jucătorului surpriză al turneului.
Jucătorul din Rusia, care evoluează la Londra sub steag neutru, a început bine primul set, a condus în permanență și părea că accesul în semifinale este doar o formalitate de îndeplinit.
Însă setul al doilea americanul a revenit excelent, a dominat și a egalat situația după cinci gameuri consecutive câștigate.
Fostul lider mondial nu s-a trezit nici în setul al treilea, iar Eubanks a preluat conducerea după o prestație solidă.
Setul al patrulea s-a jucat pe contre, de la egal la egal, iar Medvedev a reușit să evite înfrângerea și să îl trimită la tiebreak, unde s-a impus fără mari probleme cu scorul de 7-4.
În decisiv însă, Eubanks nu a mai contat, Medvedev și-a făcut jocul și a profitat din plin de căderea americanului, pentru prima sa calificare în semifinalele de la Wimbledon.
Câștigător la ATP Mallorca în urmă cu două săptămâni, Eubanks a reușit să elimine unul dintre favoriți în optimi, grecul Stefanos Tsitsipas.
Daniil Medvedev va întâlni în semifinale câștigătorul dintre spaniolul Carlos Alcaraz (1 ATP) și danezul Holger Rune (6 ATP).
Achievement Unlocked \uD83D\uDD13@DaniilMedwed is into his first #Wimbledon semi-final \uD83D\uDC4F pic.twitter.com/8E4tspx5Qm
— Wimbledon (@Wimbledon) July 12, 2023
Breaking new ground at SW19 @DaniilMedwed wins a thrilling five-set contest against Christopher Eubanks to move into his first #Wimbledon semi-final, 6-4, 1-6, 4-6, 7-6(4), 6-1 pic.twitter.com/bOt3EmPSLW
— Wimbledon (@Wimbledon) July 12, 2023