Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la WTA Birmingham de locul 72 mondial

Sorana Cîrstea (38 WTA) a ratat prezența în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Birmingham, după ce a fost învinsă de poloneza Magdalena Frech (72 WTA), scor 6-3, 6(1)-7, 6-4.

Sorana CirsteaFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

Sorana Cîrstea, eliminată de Magdalena Frech la WTA Birmingham

Românca a început slab meciul, iar Frech a condus primul set și s-a impus după repetatele greșeli ale Soranei.

În setul al doilea duelul s-a echilibrat, iar cele două au mers de la egal la egal până la tiebreak, unde sportiva noastră nu i-a dat nicio șansă adversarei: 7-1.

Decisivul a fost din nou palpitant, Magdalena Frech a condus cu 4-1, Sorana a revenit pe greșelile polonezei, dar în final nu a mai fost la fel de concentrată.

Partida a durat doua ore și 34 de minute și a fost întreruptă mai mult timp din cauza ploii.

Cap de serie numărul 8, românca a ratat un duel de vis în sferturile de finală, cu învingătoarea dintre Venus Williams și Jelena Ostapenko.

În primul tur, Sorana s-a impus în duelul românesc împotriva Anei Bogdan (61 WTA, venită din calificări), scor 6-4, 2-6, 6-3.

Pentru parcursul său, Sorana Cârstea și-a asigurat un cec în valoare de 3.920 de dolari, plus 30 de puncte în ierarhia WTA de simplu.

Rothesay Classic Birmingham se desfășoară în perioada 19-25 iunie pe iarbă și face parte din categoria WTA 250. Oferă premii totale în valoare de 259.303 de dolari, iar campioana en-titre este Beatriz Haddad Maia.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Rațiu, gest inexplicabil    VIDEO.  A vrut   să-și lovească un coleg  după ce Rayo Vallecano s-a calificat în Europa!
Stranieri
09:58

Citește mai mult

„Sezon ratat complet”    Claudiu Petrila  își pune speranțele în viitor: „Să facem o figură mai frumoasă” + Burmaz: „Am schimbat felul de a juca”
Superliga
24.05

Haos în Napoli  Artificiile au rănit mai mulți oameni decât de Revelion +   TikToker arestat  și o tentativă de evadare
Campionate

S-au implicat serviciile secrete!  Agenții au pus   microfoane pe arena lui Anderlecht  într-o anchetă anticorupție legată de Parlamentul European
Diverse

Știri ultima oră
10:42
„Atunci voi decide” Aflat pe lista campioanei FCSB, Lucas Masoero a vorbit despre viitorul său: „Voi accepta cea mai bună opțiune”
„Atunci voi decide” Aflat pe lista campioanei FCSB,  Lucas Masoero a vorbit despre viitorul său: „Voi accepta cea mai bună opțiune”
09:58
Rațiu, gest inexplicabil VIDEO. A vrut să-și lovească un coleg după ce Rayo Vallecano s-a calificat în Europa!
Rațiu, gest inexplicabil VIDEO. A vrut să-și lovească un coleg după ce Rayo Vallecano s-a calificat în Europa!
10:25
Probleme pentru Pancu Doi jucători importanți s-au accidentat în ultima zi a play-off-ului și sunt incerți pentru EURO U21

10:38
PSG a câștigat Cupa Franței Parizienii s-au impus lejer în finala cu Reims și pot reuși o triplă istorică

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Comunismul, AUR pentru Țiriac!

Dan Udrea: Comunismul, AUR pentru Țiriac!

Pălmașul

Radu Naum: Pălmașul

Radu Naum: Pălmașul
De ce e și  trofeul lui Drăgușin

Theodor Jumătate: De ce e și trofeul lui Drăgușin

Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Dan Udrea: Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?
Omul și  delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul
Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Dan Udrea: Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt
Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Dan Udrea: Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Istvan Kovacs,  mai bun decât Premier League

Theodor Jumătate: Istvan Kovacs, mai bun decât Premier League

Istvan Kovacs, parte din rețea

Dan Udrea: Istvan Kovacs, parte din rețea

Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest <span>-</span> Bucharest
Trebuie schimbate  regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din <span>play-off.</span> E bătaie de joc!
Unde începe și unde se termină frica

Dan Udrea: Unde începe și unde se termină frica

Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Theodor Jumătate: Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Habemus  arbitru de finală?

Cristian Geambașu: Habemus arbitru de finală?

Dezbaterea:  fără sport, dar cu ultrași

Dan Udrea: Dezbaterea: fără sport, dar cu ultrași

Donnarumma le poate împlini visul

Theodor Jumătate: Donnarumma le poate împlini visul

Stadioanele din  Liga Campionilor Deficitului

Radu Naum: Stadioanele din Liga Campionilor Deficitului

La Milano au cântat arbitrii

La Milano au cântat arbitrii

: La Milano au cântat arbitrii
Top stiri din sport
Lucescu pleacă de la PAOK  Aceasta este decizia patronului Ivan Savvidis. De ce întârzie anunțul.   Cine îl vrea pe Răzvan în Grecia
Campionate
24.05
Lucescu pleacă de la PAOK Aceasta este decizia patronului Ivan Savvidis. De ce întârzie anunțul. Cine îl vrea pe Răzvan în Grecia
Citește mai mult
Lucescu pleacă de la PAOK Aceasta este decizia patronului Ivan Savvidis. De ce întârzie anunțul. Cine îl vrea pe Răzvan în Grecia
Lupta pentru Liga 2  Știm echipele   calificate  în finala barajului de promovare
Liga 3
24.05
Lupta pentru Liga 2 Știm echipele calificate în finala barajului de promovare
Citește mai mult
Lupta pentru Liga 2 Știm echipele calificate în finala barajului de promovare
Șucu Jr, debut în Liga 1  Fiul patronului de la Rapid a bifat    primele minute   la meciul cu Universitatea Cluj. Alte două premiere: Banu și Niculcea

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
25.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %