Iga Swiatek poate câștiga al treilea ei titlu la Roland Garros (duel cu Karolina Muchova în mare finală), iar sportiva din Polonia a fost întrebată la conferința de presă dacă se vede egalând performanțele reușite de Rafael Nadal pe zgura de la Paris.

Iga SwiatekFoto: CHRISTOPHE SAIDI / Sipa Press / Profimedia

Beatriz Haddad Maia, o adversară dificilă: „Trebuie să schimbi ce faci pentru că este stângace”

Haddad Maia a fost jucătoarea care i-a pus cele mai multe probleme sportivei din Polonia la această ediție a Grand Slamului parizian, iar Iga a explicat că Beatriz este diferită de majoritatea adversarelor din circuitul WTA (este stângace).

„Sunt fericită să fiu din nou în finală. A fost un meci greu, mai ales în setul al doilea. A fost stresant în unele momente, așa că sunt fericită că am fost solidă și că am reușit să închid în tiebreak.

Nu a fost ușor, iar Beatriz a jucat foarte bine. Ea se folosește de faptul că este stângace și folosește efectul pe serviciu. Este puțin diferită din punct de vedere tactic.

Întotdeauna trebuie să schimbi multe dintre lucrurile pe care le faci pe teren pentru că ea este stângace. Dar am știut că pot să-mi folosesc puterea pe zgură. Am avut multă încredere în mine astăzi” - Iga Swiatek, citată de PuntoDeBreak.

Karolina Muchova, o jucătoare care poate face orice

Swiatek și Muchova s-au mai întâlnit de două ori, iar Karolina a avut câștig de cauză în ambele meciuri: 4-6, 6-1, 6-4 la Praga (2019) și 6-4, 2-6, 10-8 la Prostejov (2020, turneu demonstrativ).

Deși nu a mai întâlnit-o de mult timp pe Karolina, Iga spune că o cunoaște foarte bine și simte că este pregătită pentru marea finală.

„Simt că încă mai cunosc jocul Karolinei pentru că m-am antrenat de multe ori cu ea din 2019 și, de asemenea, o urmăresc mai mult decât majoritatea jucătoarelor.

Îmi place foarte mult jocul ei, o respect și simt că este o jucătoare care poate face orice. Are lovituri grozave, poate accelera jocul și are o tehnică excelentă. I-am văzut meciurile și simt că îi cunosc foarte bine jocul, dar în timpul partidei este diferit și voi fi pregătită indiferent de situație.

Îmi pot doar imagina cum s-au simțit (Muchova și Sabalenka) din cauza tuturor acelor suișuri și coborâșuri pe care le-au avut în meci și nu a fost frumos. Era ca și cum aș fi putut simți ce simțeau ele.

Am încercat să mă concentrez asupra mea, dar, evident, a trebuit să mă uit la tabelă. Amândouă sunt luptătoare, așa că au luptat până la final și de aceea scorul a mers într-o parte și apoi, dintr-o dată, a fost din nou egal. Nu am urmărit meciul, mă uitam doar ca să văd care este scorul” - Iga Swiatek.

Iga Swiatek, la fel de bună ca Rafael Nadal la Roland Garros?

Iga (22 de ani) ar putea cuceri deja al treilea titlu la Roland Garros, iar jurnaliștii au întrebat-o dacă motivația ei este să devină la fel de dominantă precum Nadal (14 titluri) pe zgura de la Paris.

„Nu pot spune că această motivație există. Sunt mai degrabă o persoană care încearcă să dea tot ce e mai bun în fiecare zi și speră la ce e mai bun. Dar nu ca Rafa, ceea ce a făcut și ceea ce face în continuare este uimitor.

Niciodată nu am crezut că acest lucru ar fi posibil pentru mine, a fost total inaccesibil pentru mine. El a jucat foarte bine timp de mulți ani, nu știu dacă va fi posibil pentru mine. Dar încerc doar să concurez și să-mi păstrez calmul an de an, să fac pas cu pas.

Sunt fericită că nu trebuie să mă confrunt cu atât de multe lucruri cu care m-am confruntat la Australian Open. Pe zgură simt că am mai multe arme decât pe hard” - Iga Swiatek.

Iga Swiatek, parcurs incredibil la Roland Garros 2023

Turul 1: 6-4, 6-0 vs Cristina Bușca (70 WTA).

Turul 2: 6-4, 6-0 vs Claire Liu (102 WTA)

Turul 3: 6-0, 6-0 vs Xinyu Wang (80 WTA)

Optimi: 5-1 (abandon) vs Lesia Tsurenko (66 WTA)

Sferturi: 6-4, 6-2 vs Coco Gauff (6 WTA)

Semifinale: 6-2, 7-6(7) vs Beatriz Haddad Maia (14 WTA).

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 28 mai - 11 iunie, are premii totale în valoare de 49.6 milioane de euro, iar aceasta este ediția cu numărul 127. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 14 ori câștigător la Paris).