Aryna Sabalenka a afirmat că nu o interesează dacă jucătoarele din Ucraina o urăsc, iar Marta Kostyuk a reacționat înaintea întâlnirii din primul tur de la Roland Garros.

Marta KostyukFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

>> Război în Ucraina, ziua 459. Toate evenimentele de duminică, 28 mai, sunt LiveText pe HotNews.ro.

Marta Kostyuk spune că Aryna Sabalenka „refuză să spună lucrurilor pe nume”

Aflată pe locul 39 în clasamentul WTA de simplu (28 la dublu), Kostyuk a explicat într-un amplu interviu de ce nu o poate respecta pe campioana de la Australian Open.

„Eu vin la turneu și vreau să câștig fiecare meci pe care-l joc. Singurul lucru pe care îl fac e să nu dau mâna cu rusoaicele și bielorusele. Nu am spus niciodată în vreun interviu sau în privat Arynei Sabalenka că o urăsc pe ea sau pe oricine altcineva.

Nu știu cum să comentez afirmațiile ei, nu înțeleg de ce a spus asta. Pentru mine, aceasta nu e o discuție despre emoții, pentru că ura este o emoție, e vorba despre respect.

În primul rând nu pot să o respect pentru că a făcut această alegere. Merge în Rusia să se antreneze acolo, vorbește cu presa din Rusia. A ales să nu-și ia familia din aceste două state agresoare în ciuda faptului că are condiții financiare pentru a face asta.

Nu aș putea să mă accept pe mine știind că țara mea atacă o altă țară în această manieră, iar eu să rămân acolo și oamenii de lângă mine să-și trăiască viața, să se relaxeze, să se distreze la fel ca până acum.

În al doilea rând, pentru mine a juca tenis nu este doar despre propria mea dezvoltare, despre câștiguri, confort și a-mi ajuta familia. Principalul interes este să schimbi ceva în bine.

După acest turneu, Sabalenka ar putea deveni numărul 1 în lume într-un sport atât de popular. Să ai o astfel de platformă și o astfel de influență în lume... și să refuzi să spui lucrurilor pe nume... Ce fel de mesaj transmite ea?

Noi vorbim despre oameni care sunt uciși, iar răspunsul este că ar trebui să nu amestecăm sportul cu politica. Dar războiul nu alege dacă ești atlet sau nu atunci când casa ți-e distrusă. Nu e vorba despre politică, nu e vorba despre alegerile politice, nu e despre legi sau orice altceva.

Războiul e război și noi știm cu toții cum Rusia și Belarus se comportă în acest război cu Ucraina, cum aleg să împuște civili, cum îi iau ca prizonieri, cum le golesc casele, cum răpesc și violează cetățenii ucraineni.

Este un genocid, nu e vorba de politică. Nu suntem aici la grădiniță, să vorbim dacă iubim sau urâm pe cineva. Dacă iubești sau urăști pe cineva e o emoție.

A respecta pe cineva nu e o emoție. Așa că eu nu pot pur și simplu să respect poziția ei când vine vorba de evenimente care schimbă lumea așa cum o face războiul. Asta e tot ce pot spune” - Marta Kostyuk pentru BTU.org.ua.

De știut despre Roland Garros 2023

  • Va fi pentru prima dată începând din 1998 când niciunul dintre Roger Federer (retras între timp din activitate) și Rafael Nadal (accidentat încă de la Australian Open) nu va fi prezent pe zgura de la Paris.
  • Alte absențe importante de la ediția din acest a turneului major de la Paris sunt Nick Kyrgios, Andy Murray, Matteo Berrettini, Marin Cilic și Pablo Carreno Busta.

Roland Garros 2023 (al doilea Grand Slam al sezonului) va avea loc în perioada 28 mai - 11 iunie.

S-ar putea să te mai intereseze și:

>> Aryna Sabalenka, declarațiile despre războiul din Ucraina și reproșul lui Lukașenko

>> Aryna Sabalenka reacționează după ce a fost dată drept exemplu de Lukașenko

>> Aryna Sabalenka și mesajul primit după ce a vorbit despre ura îndreptată spre ea în vestiarele WTA​