Paula Badosa (fostă ocupantă a locului 2 în ierahia mondială) a anunțat joi că va fi nevoită să declare forfait de la ediția din 2023 a Grand Slamului de la Roland Garros.

Paula BadosaFoto: Rob Prange / Zuma Press / Profimedia

Paula Badosa, fostă 2 WTA, va rata Roland Garros 2023 din cauza unei accidentări

O fractură la vertebra L4 o va ține pe Badosa departe de terenurile de tenis între 8 și 12 săptămâni.

Conform celor din echipa sportivei, iberica s-a accidentat pe durata Mastersului de la Roma.

Paula a avut o evoluție apreciată la Roma, jucătoarea din Spania ajungând până în sferturile de finală de la Foro Italico (a fost eliminată de Jelena Ostapenko).

De știut:

  • Va fi pentru prima dată începând din 1998 când niciunul dintre Roger Federer (retras între timp din activitate) și Rafael Nadal (accidentat încă de la Australian Open) nu va fi prezent pe zgura de la Paris.
  • Alte absențe importante de la ediția din acest a turneului major de la Paris sunt Nick Kyrgios, Andy Murray, Matteo Berrettini, Marin Cilic și Pablo Carreno Busta.

Roland Garros 2023 (al doilea Grand Slam al sezonului) va avea loc în perioada 28 mai - 11 iunie.