Jelena Ostapenko își continuă parcursul excelent de la Roma. Sportiva din Letonia a trecut în sferturi de Paula Badosa, scor 6-2, 4-6, 6-3.

Jelena OstapenkoFoto: IMAGO / imago sportfotodienst / Profimedia

Jelena Ostapenko a eliminat-o pe Paula Badosa și este în semifinale la Roma

Clasată pe locul 20 în ierarhia WTA, Jelena Ostapenko a avansat în careul de ași al turneului de la Roma.

Letona a avut nevoie de o oră și 50 de minute pentru a trece de Paula Badosa (35 WTA), fostă ocupantă a locului 2 mondial.

În semifinale, Ostapenko va avea parte de un adversar de calibru. Aceasta poate da fie de Elena Rybakina (6 WTA), fie de Iga Swiatek, lidera mondială.

WTA Roma are loc în perioada 9-20 mai pe zgura din complexul de la Foro Italico. Are premii totale în valoare de $3.572.618 și face parte din categoria „WTA 1000”. Campioana ultimelor două ediții este Iga Swiatek.