Fabian Marozsan era un nume pe care puțini îl auziseră înaintea Mastersului de la Roma, dar sportivul din Ungaria a furnizat o surpriză uriașă și l-a învins pe Carlos Alcaraz, cel care va reveni pe prima poziție în clasamentul ATP începând de săptămâna viitoare.

Fabian MarozsanFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Fabian Marozsan, jucătorul care l-a învins pe Carlos Alcaraz la primul său turneu ATP

În 2023, Fabian și-a mai încercat norocul la Australian Open, Marsilia, Estoril și Banja Luka, dar nu a reușit să treacă de calificări.

Jucătorul în vârstă de 23 de ani a bifat 10 turnee Challenger și 2 de nivel ITF în acest an, dar la Roma a ajuns pentru prima oară (în carieră) pe tabloul principal al unei competiții ATP.

Aflat pe locul 135 în clasamentul ATP, Marozsan nu mai întâlnise vreun jucător din Top 10 mondial, dar s-a impus cu 6-3, 7-6(4) în fața lui Carlos Alcaraz, care venea după 30 de victorii și doar 2 înfrângeri în 2023.

Fabian Marozsan a jucat doar turnee ITF timp de aproape cinci ani

Fabian a povestit că s-a apucat de tenis la vârsta de 5 ani, după ce l-a văzut pe tatăl său jucând cu un prieten.

Idolul lui este Rafael Nadal, iar suprafața favorită este zgura. Fabian este un jucător de mâna dreaptă, execută reverul cu ambele mâini, iar lovitura sa preferată este scurta.

Învins în două seturi la un turneu Challenger în februarie 2017, Marozsan a jucat timp de aproape cinci ani doar în circuitul ITF. El a câștigat primul său titlu Challenger la Banja Luka, anul trecut.

Sportivul din Ungaria este fan al baschetului și recunoaște că îi plac mașinile. Plăcerile nevinovate sunt ciocolata și sucul, iar felul preferat de mâncare este gulașul.

De știut:

  • Grație parcursului de la Foro Italico (a obținut deja cinci victorii), Fabian Marozsan a înregistrat deja un salt important și se află pe locul 114 în clasamentul ATP Live.
  • Fabian se va duela în optimile de la Roma cu Borna Coric (favorit 15). Dacă va trece de croat, Marozsan va urca pe locul 99 în ierarhia în timp real.
  • Fabian Marozsan a obținut 132.693 de dolari din premiile din tenis, dar la Roma a câștigat deja 84.900 de euro.

Fabian Marozsan, parcurs de vis la ATP Roma

  • Calificări

Turul I: 6-0, 2-6, 7-5 vs Timofey Skatov (144 ATP)

Turul II: 7-5, 6-1 vs Felipe Meligeni Alves (175 ATP)

  • Tabloul principal

Turul I: 6-0, (8)6-7, 6-2 vs Corentin Moutet (67 ATP)

Turul II: 4-6, 6-1, 7-6(4) vs Jiri Lehecka (39 ATP)

Turul III: 6-3, 7-6(4) vs Carlos Alcaraz (2 ATP).

Rezumatul partidei dintre Fabian Marozsan și Carlos Alcaraz

Mastersul de la Roma are loc în perioada 10-21 mai, pe zgură, face parte din categoria ATP 1000, are premii totale în valoare de €7.705.780, Novak Djokovic este campionul en-titre, iar Rafael Nadal deține recordul de titluri de la Foro Italico (10).