Novak Djokovic va reveni pe terenul de tenis la Roma, acolo unde sârbul va da peste argentinianul Tomas Etcheverry (61 ATP) în turul al doilea al Mastersului de la Foro Italico. Sârbul a fost întrebat și despre marele obiectiv al sezonului de zgură (Roland Garros), dar și despre o eventuală absență a lui Rafael Nadal, marele său rival, de la Paris.

Novak DjokovicFoto: Darko Vojinovic / AP / Profimedia

Djokovic spune că o absență a lui Nadal de la Roland Garros nu contează atât de mult pentru el

Nole a declarat forfait de la Madrid, liderul ATP invocând o problemă la cot. Sârbul este însă prezent la Roma, ultima verificare înainte de Roland Garros, marele pariu al „Djokerului” pentru sezonul de zgură.

Djokovic a fost întrebat și despre Rafael Nadal, marele său rival, ibericul absentând din circuitul ATP încă de la Australian Open.

Fără turneu jucat pe zgură în 2023, Nadal nu a confirmat până acum dacă va fi sau nu prezent la Paris.

O eventuală absență de marcă a lui Rafa de la Paris nu i-ar schimba însă sârbului cu nimic din planurile participării la Roland Garros.

„În privinţa lui Nadal, o absenţă a lui la Roland Garros nu va schimba cu nimic pregătirea mea. Şi fac totul pentru a juca la cel mai bun nivel al meu.

Dar, în mod evident, absenţa sa de la Roland Garros ar fi o pierdere pentru tenis şi pentru istoria acestui turneu, pentru ce a reuşit în cariera lui şi pentru impactul pe care îl are asupra sportului. Dar eu sunt convins că va face totul pentru a fi acolo” - Novak Djokovic.

Reamintim că Rafael Nadal are 14 titluri cucerite la Roland Garos de-a lungul carierei, ultimul dintre ele câștigat la ediția de anul trecut.

La rândul său, Nole a triumfat de două ori pe zgura pariziană: la edițiile din 2016 și 2021.

Turneul de la Roland Garros va avea loc în perioada 28 mai - 11 iunie.

Nole, antrenament cu Jannik Sinner la Roma