WTA Roma: Gabriela Ruse, în turul doi după ce a învins o tânără speranță a circuitului mondial

Gabriela Ruse (152 WTA) a reușit calificarea în turul al doilea al turneului „WTA 1000” de la Roma, după ce a trecut de Linda Fruhvirtova în două seturi, scor 6-1, 6-0.

Gabriela RuseFoto: Noushad Thekkayil/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Linda Fruhvirtova, eliminată de Gabriela Ruse la WTA Roma

Românca a început excelent partida, iar primul set a fost adjudecat categoric în fața sportivei din Cehia în vârstă de 18 ani, aflată pe locul 55 mondial.

Setul al doilea, întrerupt pentru scurtă vreme de ploaie, nu a avut istoric, Gabriela impunându-se fără game pierdut.

Partida a durat doar o oră și trei minute.

În turul al doilea, Gabriela Ruse o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (15 WTA), favorita numărul 12 a competiției.

Prin calificarea în turul al doilea, Ruse și-a asigurat un premiu în valoare de 12.652 de euro și 35 de puncte în clasamentul WTA.

Tot miercuri joacă și Sorana Cîrstea (duel cu Katie Volynets), după ce Ana Bogdan a învins-o pe Nao Hibino. Irina Begu este acceptată direct în turul al doilea de la Foro Italico.

Ultimele campioane de la Foro Italico

2022 - Iga Swiatek

2021 - Iga Swiatek

2020 - Simona Halep

2019 - Karolina Pliskova

2018 - Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)

2017 - Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)

2016 - Serena Williams

2015 - Maria Sharapova etc.

De știut:

  • Competiția italiană fondată în 1930 a fost câștigată în trei rânduri de un sportiv din România: Ilie Năstase, edițiile din 1970 și 1973, și Simona Halep, 2020.
  • Au mai disputat finale: Ilie Năstase (1974, învins de Bjorn Borg), Virginia Ruzici (1978, 1980, 1981) și Simona Halep (2017, 2018, învinsă în ambele cazuri de Elina Svitolina).

WTA Roma are loc în perioada 9-20 mai pe zgura din complexul de la Foro Italico. Are premii totale în valoare de $3.572.618 și face parte din categoria „WTA 1000”. Campioana ultimelor două ediții este Iga Swiatek.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
 „Devii sclavul jucătorilor”     Mihai Stoica  a răspuns criticilor din partea lui Mirel Rădoi
Superliga
18.05

Citește mai mult

Baraj anulat  Petrolul o scoate pe Farul din cursa pentru Europa » Cine merge în   Conference League

Alegeri prezidențiale 2025    Românii au ales:  Nicușor Dan este noul președinte al României!
Special
00:07

„Au meritat din plin”     Marius Șumudică,   despre sărbătoarea de titlu a rivalei FCSB: „Asta înseamnă un club unit”

Știri ultima oră
09:08
Dan Udrea Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

11:16
Barcelona, final de poveste FOTO. Catalanii au primit trofeul de campioană după ultimul meci de acasă al sezonului » Ce s-a întâmplat după partidă

10:38
Pițurcă, la națională? Ce spune despre o posibilă revenire pe banca „tricolorilor” + Despre preliminariile CM 2026: „Acum au și bosniacii pretenții”

11:30
Formula 1 Max Verstappen s-a impus la Imola » Cum arată clasamentul piloților

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Dan Udrea: Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Omul și  delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul
Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt
Istvan Kovacs,  mai bun decât Premier League

Theodor Jumătate: Istvan Kovacs, mai bun decât Premier League

Istvan Kovacs, parte din rețea

Dan Udrea: Istvan Kovacs, parte din rețea

Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest <span>-</span> Bucharest
Trebuie schimbate  regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din <span>play-off.</span> E bătaie de joc!
Unde începe și unde se termină frica

Dan Udrea: Unde începe și unde se termină frica

Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Theodor Jumătate: Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Habemus  arbitru de finală?

Cristian Geambașu: Habemus arbitru de finală?

Dezbaterea:  fără sport, dar cu ultrași

Dan Udrea: Dezbaterea: fără sport, dar cu ultrași

Donnarumma le poate împlini visul

Theodor Jumătate: Donnarumma le poate împlini visul

Stadioanele din  Liga Campionilor Deficitului

Radu Naum: Stadioanele din Liga Campionilor Deficitului

La Milano au cântat arbitrii

La Milano au cântat arbitrii

: La Milano au cântat arbitrii
Cei cu lecția  învățată

Cristian Geambașu: Cei cu lecția învățată

Inzaghi,  nebunul fotbalului

Theodor Jumătate: Inzaghi, nebunul fotbalului

Imaginile șocante din  România reală

Dan Udrea: Imaginile șocante din România reală

Campionii și încasatorii

Cristian Geambașu: Campionii și încasatorii

Oftica lui Rădoi

Silviu Tudor Samuilă: Oftica lui Rădoi

Silviu Tudor Samuilă: Oftica lui Rădoi
Simion și Becali sunt modele de succes în România de azi

Dan Udrea: Simion și Becali sunt modele de succes în România de azi

Top stiri din sport
Cristina Neagu, ultimul dans    VIDEO+FOTO   Cea mai bună handbalistă a României,   victorie în ultimul meci oficial  din carieră: a plâns la final
Handbal

EMOȚII PÂNĂ ÎN ULTIMA ETAPĂ!     Cristi Chivu  o ține în șah pe Napoli, însă Inter nu profită de pasul greșit
Stranieri

FC Argeș, ironii cu rivala   Campionii din Liga 2 au făcut live din autocar: „  Să vină băieții de la Steaua  să ne aducă cupa!”
Liga 2

Dramatism în play-out     Sepsi retrogradează direct , Slobozia merge la baraj + Hagi ratează Europa!
Superliga
18.05
Dramatism în play-out Sepsi retrogradează direct, Slobozia merge la baraj + Hagi ratează Europa!
Citește mai mult
Dramatism în play-out  Sepsi retrogradează direct , Slobozia merge la baraj + Hagi ratează Europa!
Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
19.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %