​Carlos Alcaraz s-a impus la Madrid pentru al doilea an consecutiv, titlul de la Caja Magica fiind al zecelea din cariera ibericului în vârstă de 20 de ani.

Carlos AlcarazFoto: Luis ROBAYO / AFP / Profimedia

Doar accidentările îl pot opri pe Carlos Alcaraz

Cu 29 de victorii și doar două înfrângeri în 2023, Alcaraz a fost întrebat la conferința de presă dacă există ceva ce îl poate opri. Carlos nu a menționat vreun adversar din circuitul ATP, dar a spus că problemele medicale îi pot pune în continuare probleme.

„Accidentările. Trebuie să am grijă de corpul meu. Nu sunt îngrijorat de lipsa de motivație sau de oboseala generată de jocuri sau de călătorii. Asta nu o să se întâmple.

A fost un meci foarte greu (n.r. finala cu Struff). Jan a jucat excelent, foarte agresiv. În setul doi, am avut multe șanse de break, dar nu le-am fructificat și a trebuit să mă recunosc învins, chiar dacă a fost greu.

Am rămas însă pozitiv în decisiv și mi-am luat toate șansele oferite. Cred că am făcut un set trei foarte solid” - Carlos Alcaraz.

Turneele câștigate de Carlos Alcaraz: Umag (2021), Rio de Janeiro (2022), Miami (2022), Barcelona (2022, 2023), Madrid (2022, 2023), US Open (2022), Buenos Aires (2023) și Indian Wells (2023).

Carlos Alcaraz și cariera măcinată de accidentări

În noiembrie, Alcaraz a fost nevoit să abandoneze în sferturile Mastersului de la Paris, după ce a suferit o ruptură a mușchiului oblic intern la peretele abdominal stâng. Această accidentare l-a forțat pe iberic să renunțe la Turneul Campionilor 2022.

În timpul pregătirilor pentru noul sezon, jucătorul în vârstă de 19 ani s-a accidentat la mușchiul semimembranos al piciorului drept și a declarat forfait pentru Australian Open 2023.

O ruptură de gradul 1 la ischiogambierul drept l-a obligat să renunțe la turneul de la Acapulco, iar apoi s-a retras de la Monte Carlos Masters dând vina pe o artrită postraumatică la mâna stângă.