Sorana Cîrstea (locul 44 mondial) s-a calificat în finala turneului „WTA 125” de la Reus după ce a învins-o, scor 6-4, 7-5, pe Lauren Davis (a treia favorită a întrecerii).

Sorana CirsteaFoto: MATTHEW STOCKMAN / Getty images / Profimedia

Sorana Cîrstea, salt de nouă locuri în clasamentul WTA după calificarea în finala de la Reus: Se află pe 35

Cap de serie numărul doi la întrecerea din Catalonia, Cîrstea a întâmpinat unele dificultăți în primul set, unul în care a fost condusă pe rând cu 2-0, 3-1 și 4-2.

Finalul manșei a fost însă unul în care Sorana a dictat ritmul, a câștigat patru gameuri la rând, iar setul i-a revenit cu 6-4.

Davis (56 WTA) a făcut prima breakul și în setul al doilea (la 2-2), dar Sorana a avut puterea să revină și să egaleze la 4.

La 5-4 în favoarea ei, dar pe serviciul adversarei, Sorana a ratat două mingi de meci.

Sportiva noastră a reușit însă să închidă partida în cele din urmă (la a treia tentativă), scor 7-5. Meciul a durat o oră și 40 de minute.

De știut:

  • Calificarea în finală va fi recompensată cu un cec în valoare de € 7.390 și cu 95 de puncte în ierarhia WTA de simplu.
  • Cele două se mai întâlniseră o singură dată în circuitul mondial, chiar în acest an, la Hobart. Câștig de cauză a avut americanca, scor 6-1, 6-3.
  • În marea finală, Sorana Cîrstea va da peste Elizabeth Mandlik, locul 147 mondial. Americanca a trecut în semifinale de Dayana Yastremska (149 WTA), scor 7-5, 4-6, 6-4. Meciul a durat două ore și 15 minute.
  • După calificarea în finală, Sorana Cîrstea a urcat în total 9 locuri în clasamentul WTA Live. Ea se găsește în prezent pe 35, cu 1228 de puncte.

Aflat la prima ediție, turneul Catalonia Open 2023 de la Reus (Spania) face parte din categoria „WTA 125”, se joacă pe zgură și oferă premii totale în valoare de 115.000 de dolari. Principala favorită a întrecerii a fost elvețianca Jil Teichmann (30 WTA).